Cum se cheltuie banii „ecologici”

Foto: noi.md

Victor Surugiu

Anual, Fondul Ecologic Naţional şi fondurile similare locale operează cu sute de milioane de lei. Cea mai mare parte din aceşti bani este alocată pentru crearea sistemelor de aprovizionare cu apă în localităţile rurale. Totodată, problemele ocrotirii mediului şi construcţia obiectelor de mediu sînt amînate pentru o perioadă nedeterminată. Experţii explică această atitudine selectivă prin accesul la sume mare de bani, oferit de proiectele de aprovizionare a satelor cu apă potabilă. O parte dintre aceste mijloace rămîne în buzunarele personelor, care au acces la „banii ecologici”.

Legea privind protecţia mediului înconjurător distinge Fondul Ecologic Naţional şi fondurile ecologice locale, cel puţin 70% din fondurile cărora pot fi alocate doar pentru prevenirea şi lupta cu poluarea mediului, restabilirea stării lui şi lichidarea consecinţelor negative. Principalele surse de finanţare a fondurilor ecologice – taxa pentru poluarea mediului, amenzile pentru înălcarea legislaţieie ecologice şi compensaţiile pentru daunele cauzate.

Mijloacele se acumulează pe conturi speciale. O treime dintre acestea se repartizează Fondului Ecologic Naţional, iar două treimi – în fondurile locale. Rezervele băneşti se formează, în special, din contul contribuabililor. Potrivit rapoarterlor financiare, circa 80% din acumulările în fondurile ecologice constituie plăţile pentru polurea mediului înconjurător, sau mai exact accizele la carburanţi.

Există un număr limitat de activităţi, pentru care pot fi utilizaţi banii „ecologici”. Acestea sînt: elaborarea şi implementarea programelor locale şi republicane de protecţie a mediului şi a biodiversităţii, efectuarea lucrărilor ştiinţifice, promovarea ştiinţelor ecologice, cooperarea internaţională. Cu cîţiva ani în urmă, fondurile ecologice au obţinut şi dreptul de a finanţa construcţia şi reconstrucţia obiectelor de protecţie a mediului, inclusiv a dambelor, a sistemelor hidrotehnice şi ameliorative.

Anume sub acoperirea acestei norme, principalele fluxuri băneşti sînt direcţionate pentru asigurarea localităţilor cu apă, preponderent în localităţile rurale. Deşi construcţia apeductelor nu intră în competenţa organelor de ocrotire a mediului, dar a Ministerului Construcţiei şi Dezvoltării Teritoriului. Mai mult, legea obligă ca cel puţin două treimi din mijloacele fondului să fie cheltuite exclusiv pentru lupta cu poluarea mediului şi pentru restabilirea lui,

Însă aceste reguli sînt încălcate peste tot. Ministerul Mediului a elaborat un plan special, care prevede instalarea apeductelor în toate localităţile ţării pînă în 2028. Este vorba despre investiţii de 2 mild. euro.

Pe de o parte, în aceste acţiuni se înrezăreşte un vădit context electoral. Accesul la finanţare se deschide, în special, pentru localităţile, organele de administraţie ale cărora sînt conduse de reprezentanţii anumitor partide poltiice. Experţii califică această practiă drept „cumpărare a elactoratului”, deoarece în schimbul accesului la apă potabilă mulţi săteni sînt gata să-şi dea votul la alegeri pentru o formaţiune politică sau alta.
Datele statistice ne vor permite să apreciem nivelul interesului concurenţelor electorali. În parioada 2010 – 2013, în Moldova au fost lansate circa 400 de proiecte, care au legătură directă sau indirectă cu sistemele de aprovizionare cu apă, în valoare totală de peste 600 mil. de lei. Astfel, anul trecut, circa 100 de mii de persoane de la sate au obţinut acces la apeduct.

Apropo, însăşi procedura de alocare a banilor ridică multe semne de întrebare. Accesul la finanţare îl obţin, în primul rînd, cei ce găsesc limbaj comun cu Consiliul de Administraţie al Fondului. Această structură este abilitată să soluţioneze toate problemele-cheie, legate de cheltuirea mijloacelor acumulate. Banii fondului, de regulă, sînt alocaţi sub formă de granturi (sute de mii, ba chiar şi milioane de lei), care, deseori, sînt repatizate între cei apropiaţi.

Sistemul din start este construit astfel încît creează un teren fertil pentru abuzuri enorme nepedepsite. Proiectele de asigurare a accesului la apeducte şi canalizare permit persoanelor implicate în acest proces să-şi îmbunătăţească considerabil situaţia financiară. Această concluzie poate fi făcută după studierea materialelor verificărilor efectuate de către Curtea de Conturi şi organele de drept.

Potrivit auditorilor, furtul în asemenea proiecte înfloreşte, iar hoţii au învăţat diferite scheme de delapidare. Printre cele mai răspîndite încălcări sînt: majorarea excesivă a preţurilor de achiziţie a materialelor, la servicii şi lucrări. Totodată, pentru a şterge urmele, se creează un lanţ de intermediari.

Spre exemplu, în comuna Bubuieci, municipiul Chişinău, costul utilajului procurat a constituit 3,9 mil. lei, pe cînd firma intermediară a achitat pentru acesta o sumă cu mult mai mică – 1,72 mil. lei. Iar la construcţia apeductului în satul Proscureni, raionul Rîşcani, cheltuielile au fost majorate nejustificat de la 11,6 pînă la 14,5 mil. lei. Verificarea rapoartelor financiare a confirmat majorarea costului materialelor procurate cu 1,9 milioane lei.

În unele cazuri, hoţii banilor „ecologici” au acţionat atăt de abil, încăt nici auditorii, nici organele de drept nu au putut găsi intermediarii. Totodată, din cauza multiplelor încălcări, cheltuielile în cadrul mai multor proiecte au fost puse la îndoială.

Astfel, în cadrul verificărilor Curţii de Conturi au apărut mai multe întrebări privind costul real al utilajului şi a servicilor prestate în procesul implementării proiectelor la Întreprinderea de Stat „Staţia tehnologică de irigare Ştefan Vodă”: valoarea interesului financiar la efectuarea achiziţiilor publice se ridică la circa 30 mil. de lei.

O astfel de abordare specifică a cheltuirii banilor alocaţi are drept consecinţă formarea unor preţuri neadecvate la apă în unele localităţi. De exemplu, în oraşl Hînceşti, preţul unui metru cub de apă constituie aproximativ 28 de lei. Totodată, conducerea Întreprinderii de Stat „Staţia tehnologică de irigare Hînceşti” a utilizat contrar destinaţiei două treimi din cele peste 10 milioane de lei, prevăzute pentru realizarea proiectelor de aprovizionare cu apă şi canalizare.

Este sugestiv şi exemplul comunei Gura Căinarului din raionul Floreşti, unde pentru un apeduct de un kilometru şi jumătate au fost cheltuite 23 mil. de lei. Totodată, în rapoarte figurează pierderi din cauza scurgerilor de apă în valoare de 22 mil. lei, care au fost acoperite, evident, de consumatori. Apa potabilă multaşteptată de cele 160 de gospodării s-a dovedit a fi de aur.

Studiile Curţii de Conturi demonstrează că o situaţie similară se observă peste tot. Auditorii au depistat şi alte încălcări financiare. Potrivit lor, imperfecţiunea şi neclaritatea legilor le permit persoanelor care au legătură cu repartizarea „banilor ecologici” să fugă de răspundere.

- Pe multe episoade depistate de Curtea de Conturi au fost iniţiate cauze penale, - menţionează surse din cadrul Produraturii Generale a RM. – Este vorba despre încălcări financiare comise în cadrul proiectelor de modernizare a sistemelor ecologe, inclusiv de asigurare a populaţiei cu apă potabilă de calitate. Însă deocamdată este prematur să vorbim despre rezultate concrete ale anchetei.

Nu este nimic mai simplu decît să găseşti zeci de doritori de a crea proiecte şi de a instala apeducte într-o localitate. Rămîne doar să alegi dintre doritori pe cei, care îţi plac mai mult. Este mai simplu decît să studiezi cauzele problemelor ecologice din ţară (poluarea aerului – de transportul auto învechit şi a apei – în urma deversărilor de la întreprinderi lu localităţi, eroziunea solurilor, colectarea şi reciclarea deşeurilor, lipsa apei, tăierile masive de păduri, înrăutăţirea calităţii produselor alimentare şi a apei). Şi e cu mult mai simplu decît elaborarea complexului de măsuri pentru soluţionarea acestor probleme.

Fondul Ecologic ar putea finanţa proiecte de reabilitare a cursului apelor rîurilor Nistru, Răut şi Bîc, a unor răuleţe şi pîrăiaşe; de construcţie a staţiilor de epurare – pentru început în centrele raionale; de construcţie a sistemelor de colectare şi reciclare a deşeurilor; de restabilire a plantaţiilor verzi: de creare a unor reţele de laboratoare de control al calităţii seminţelor şi produselor alimentare importate etc.

Însă este evident că pentru aceasta este nevoie de alţi oameni, de altă mentalitate şi de alte abordări.