X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Expert: Senatorul McCain vine să transmită un mesaj forțelor pro-ruse din Moldova

14 apr. 2014,, 17:38   Societate
5659 5
Foto: moldova.org
Vizita senatorului american John McCain la Chișinău semnifică sprijinul oferit autorităților din Republica Moldova, în contextul escaladării conflictului din estul Ucrainei. Opinia aparține politologului Aurelian Lavric și a fost exprimată pentru NOI.md.

„Analiștii geopolitici estimează că în cadrul scenariului rebeliunii din estul Ucrainei, un scenariu similar ar putea fi pus în aplicare de Federația Rusă pe teritoriul controlat de autoritățile de la Chișinău, inclusiv în regiunea transnistreană. McCain vine să transmită cîteva semnale atît Federației Ruse, să spună că SUA sprijină Moldova, integritatea teritorială a acesteia, cît și forțelor pro-ruse de la Chișinău”, a explicat Lavric.

Politologul nu exclude că în cadrul vizitei efectuate la Chișinău, senatorul american va reitera mesajul făcut public anterior privind necesitatea aderării Republicii Moldova la NATO. „Chiar recent senatorul McCain s-a pronunțat pentru acțiuni mai hotărîte ale SUA în Ucraina și Moldova. Este posibil să repete inițiativa sa. Deocamdată, societatea civilă de la noi, masele largi ale populației nu agreează ideea aderării la NATO”, a remarcat Lavric.

Menționăm că senatorul John McCain este așteptat pe 17 aprilie la Chișinău, zi în care are preconizată o întrevedere cu premierul Iurie Leancă. Anterior, oficialul american a declarat că Moldova și Georgia trebuie să adere cît mai curînd la NATO pentru a scăpa de presiunile Rusiei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?