X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Leancă: De pe 28 aprilie moldovenii vor putea călători fără vize în ţările din spaţiul Schengen

1 apr. 2014,, 00:23   Societate
8021 21
Foto: gov.md
Prim-ministrul Iurie Leancă a anunţat, în cadrul emisiunii Politica de la postul de televiziune TV7, că începînd cu 28 aprilie 2014, cetăţenii Republicii Moldova vor putea călători fără vize în zona Schengen, ce cuprinde 26 de state.

Este vorba despre ţările membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi Irlandei. De asemenea, cetăţenii moldoveni vor putea merge fără viză în România, Bulgaria, Croaţia şi Cipru (ţări care nu fac parte din zona Schengen), precum şi în patru state non-UE: Norvegia, Islanda, Elveția şi Liechtenstein.

Prim-ministrul Iurie Leancă se arată încrezător că eliminarea vizelor de călătorie va permite familiilor de moldoveni să se reunească mult mai des, celor din diasporă să revină mai des acasă, iar cetăţenilor - posibilitatea să călătorească şi să vadă cu ochii proprii cum se trăieşte în Uniunea Europeană.

Iurie Leancă a făcut declaraţia în contextul afirmaţiilor de astăzi ale ministrului Afacerilor Externe al Romîniei, Titus Corlăţean, care s-a aflat într-o vizită în ţara noastră, şi ale şefului Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola. Cei doi oficiali au spus că ridicarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni se va întîmpla pînă la finele lunii aprilie.

Cetăţenii moldoveni vor putea călători fără viză doar în baza paşaportului biometric, pentru o perioadă de pînă la 90 de zile, pe parcursul a şase luni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?