CONSPIRAȚIE ÎMPOTRIVA REPUBLICII MOLDOVA SAU DE CE S-A ACTIVIZAT BĂSESCU

Foto: dailynewshungary.com

Vasile BALAN

ISTORICUL PROBLEMEI

În 2009 a ieșit de sub tipar cartea politologului american George Friedman, „Următorii 100 de ani”, în care el a prezis multe evenimente care, în opinia lui, urmează să se întîmple în secolul 21. Această carte, în mod evident, nu a fost scrisă pentru a demonstra capacitățile unui nou Nostradamus. Devenită imediat un bestseller internațional, ea reprezintă scenariul dorit de anumite cercuri influente, dînd astfel impulsul inițial derulării în realitate a acestor evenimente. Printre evenimentele prezise se numără multe războaie din Europa, Asia și chiar un război mondial. Și toate acestea pe fundalul creșterii constante a influenței Americii în afacerile mondiale. Așa a fost în secolul 20 – Europa lupta în războaie, America se îmbogățea și Friedman dorește ca această situație să continue.

Se vede că inițiatorii acestei cărți au însușit știința manipulării prin imagini și, prin urmare, cea de control a omenirii, pe care anumite forțe o utilizează pe parcursul mai multor secole. Este interesant faptul că domnul Friedman în imaginea secolului 21 nu a găsit loc pentru statul moldovenesc independent, definindu-l ca o țară căreia „nu-i ajunge națiune”.

Dar este evident că noi, moldovenii, totuși vedem mai bine dacă existăm ca națiune sau nu și nu trebuie să ne tulbure caracterizările superficiale ale călătorilor politici, făcute la comandă. Calea spre suveranitate a fost aleasă de poporul moldovenesc și nimeni nu trebuie să ne întoarcă de pe această cale, dar mai ales politologi străini și personaje din statul vecin, in frunte cuTraian Băsescu, care pleacă în uitare politică.

Băsescu, în ultima vreme, face tot mai multe declarații, din care rezultă că el intenționează serios, în scurt timp, să înceapă demontarea statului moldovenesc. El ba declară că Republica Moldova trebuie anexată la România, că românii nu trebuie să se consulte cu politicienii din «Basarabia» în privința „unirii”, că România își rezervă dreptul de a interveni în afacerile interne ale Republicii Moldova, ba îi decorează cu ordine pe liberalii moldoveni – unioniști, care au încălcat jurămîntul de credință statului și așa mai departe.

Dupa cum se vede, președintele român i-a citit pe „alde Friedman” și a rămas impresionat de ideile lor, trecînd cu vederea faptul că și României în cartea lui Friedman nu i s-a găsit un loc în secolul 21.

Însă problema nu ține doar de Friedman și cei de tagma lui. Situația este mult mai gravă și a devenit deosebit de clară după decizia Curții Constituționale a Republicii Moldova din 5 decembrie 2013, potrivit căreia Declarația de Independență prevalează asupra Constituției, contrar aceleiași Constituții și tuturor legilor. Aceste încălcări comise de către judecătorii de la Curtea Constituțională sînt analizate în detaliu în articolul publicat pe site-ul www.noi.md.

Declarația de Independență a fost întocmită de către serviciile secrete românești și a fost votată în grabă în 1991 de Parlamentul, care era format din intelectuali proromâni exaltați, conjuncturiști – proveniți din nomenclatura de partid, precum și din patrioți moldoveni creduli, cuprinși de euforia libertății, care nici măcar nu au citit documentul înainte de a-l vota. Declarația de Independență conține mai multe inexactități, contradicții și este un document istoric, care nu are nicio forță juridică.

Deputații liberali s-au adresat la Curtea Constituțională referitor la denumirea limbii de stat, însă instanța decidea nu problema denumirii limbii, așa cum mulți cred (o problemă importantă pentru un tînăr stat național, dar nu vitală). Acești magistrați, care sînt cetățeni ai României, în realitate, executau comanda adversarilor statalității moldovenești privind începutul lichidării Republicii Moldova. Această problemă a fost examinată detaliat în articolul meu „Declarația de dependență”. Anume decizia ilegală, anticonstituțională a Curții Constituționale din 5 decembrie 2013 a devenit o verigă importantă care a încheiat argumentarea juridică a planului de lichidare a Republicii Moldova.

Anume după aceasta cel mai scandalos personaj al politicii românești, Traian Băsescu, care nu prea are cu ce se lăuda în guvernarea României, s-a activizat semnificativ pe direcția moldovenească. De ce oare?Pentru că e unica lui variantă de a rămîne în politica activă? Sau poate el intenționează ca după ce va deveni „unificator” să devină și președintele statului unificat?

Și asta, însă nu doar asta.

Problema trebuie abordată mai larg și aici nu e vorba doar despre Băsescu, ci și despre poziția unei părți importante a elitei politice de la București, care pe parcursul mai multor ani elaborează planuri secrete de acaparare a „Basarabiei”.
Vom examina această problemă într-un context istoric mai larg.

MODOVA ȘI VALAHIA – IDEI DIFERITE ALE PĂRINȚILOR FONDATORI

Din momentul constituirii, la mijlocul secolului 14, a Moldovei și Valahiei, între aceste două state vecine în permanență apăreau disensiuni, care adesea degenerau în conflicte armate. Se pare că la baza constituirii acestor state au stat idei diferite, fapt demonstrat de un șir întreg de exemple. Vom atrage atenția doar asupra unui moment: diferența cardinală dintre simbolurile de stat și cele domnești ale Moldovei și Valahiei. Avînd în vedere importanța, care în trecut era acordată simbolurilor, este vorba despre punctele de reper stabilite de întemeietorii acestor state, care inevitabil influențează formarea mentalității națiunilor și viitorului statelor.

Să analizăm aceste simboluri.

1. Moldova: stema – bourul (zimbru, taur) – vechi simbol indoeuropean, care simbolizează dragostea de pace, liniștea, bunăstarea economică concomitent cu capacitatea de a riposta oricărui agresor; culoarea de bază a drapelelor – roșie.

2. Valahia: stema – vulturul roman – simbolul militarismului și agresiunii, care în exclusivitate este un semn regal ce simbolizează puterea și dominația; culoarea de bază a drapelelor – albastră.

Este evident că ideile întemeietorilor Moldovei, susținute de simboluri și spiritul poporului, sînt mai benefice pentru dezvoltarea națiunii. De-a lungul secolelor, chiar și în perioadele grele de subjugare turcească, Moldova aproape întotdeauna a fost mai puternică decît Valahia din punct de vedere economic, cultural, militar și politic. Drept exemplu poate servi situația din principate înainte de unirea Moldovei și Valahiei de la mijlocul secolului 19. Astfel, Moldova, care a pierdut Basarabia și Bucovina de Nord, avea o cultură și o economie mult mai dezvoltată decît Valahia vecină, care avea un teritoriu și o populație mult mai mare. Spre exemplu, în anul 1845 populația orașului Iași era de 65 de mii de oameni, iar a Bucureștiului – de 35 de mii. În Moldova existau instituții de învățămînt superior (Academia Mihăileană și Conservatorul din Iași), iar în Valahia – nu. În Moldova se înregistrau 21 863 de negustori și meșteșugari, iar în Valahia – doar 14 747.

Încă o dată subliniem că de-a lungul secolelor, chiar și în cele mai cumplite perioade de timp, Moldova era mai bogată, mai dezvoltată și mai cultă decît Valahia. Și pe parcursul acestor secole creștea dorința elitei valahe (românilor) de a-și atribui aceste realizări ale moldovenilor sau, în cel mai rău caz, de a deveni parte a acestor realizări. În a doua jumătate a secolului 19, elitei Valahiei (românilor) i-a reușit acest lucru prin viclenie, folosindu-se de naivitatea tinerilor moldoveni cuprinși de euforia unirii. Astfel, domnitorul moldovean unificator Alexandru Ioan Cuza a fost alungat din București, moldovenii au pierdut denumirea statului, poporului, limbii. Literatura, muzica și arta moldovenească au devenit românești, economia Moldovei a început să decadă, orașele s-au diminuat, iar pe acest fundal a înflorit Bucureștiul și suburbiile lui. De ce și cum s-a produs acest lucru puteți afla aici. În sfîrșit, ca simbol al victoriei definitive a valahilor (românilor) asupra moldovenilor, stema statului unificat a devenit vulturul valah avînd pe piept zimbrul moldovenesc luat în captivitate.

În urma acestei uniri „frățești”, către sfîrșitul secolului 19, populația Iașului s-a redus pînă la 55 de mii de oameni, iar cea a Bucureștiului a crescut pînă la 150 de mii.

Aceeași situație se atestă și în prezent: populația Bucureștiului este de 6 ori mai mare decît cea a Iașului. La București sînt concentrate peste 50% din activele financiare ale României, iar Moldova de peste Prut este provincia cea mai slab dezvoltată din punct de vedere economic din acest stat. Niciodată și nicăieri moldovenii nu au dus-o bine sub conducerea Bucureștiului. Aceasta o țin bine minte buneii noștri, care au prins timpurile cînd teritoriul actualei Republici Moldova se afla în componența României.

S-ar părea că românii au învins moldovenii definitiv și ireversibil, însă în Imperiul Rus a rămas gubernia Basarabia populată preponderent de moldoveni, care nu au renunțat la identitatea lor națională. Ulterior au apărut RASSM, RSSM, iar apoi Republica Moldova, existența căreia, deja mai bine de 20 de ani, este ca un „ghimpe” pentru elita politică românească și politicienii românofili locali, care au însușit unele dogme istorice, însă așa și nu au acumulat suficiente cunoștințe în domeniul politicii și istoriei.

Dar să revenim la istoricul problemei.

Imediat după lichidarea lui Ceaușescu și instaurarea „democrației” în România, Chișinăul a fost inundat de colaboratorii serviciilor secrete ale statului vecin, care, împreună cu românii locali, au purces la subminarea bazelor tinerei republici. Anume în aceste scopuri era folosit textul Declarației de Independență, întocmit sub dictarea diplomaților-spioni români.

Însă aceste planuri nu au fost realizate din cauza slăbiciunii statului român, multiplele probleme interne, cu care se confrunta România în anii 90. Însă principala cauză a fost Constituția Republicii Moldova, adoptată în anul 1994, care a eliminat toate contradicțiile stipulate în Declarația de Independență (aprobată prin lege organică). În Constituția Republicii Moldova nu se spune nimic despre Declarația de Independență, este declarată supremația Constituției, și în art. 7 este stipulat clar: „Nicio lege și nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituției nu are putere juridică”.

Autoritățile Republicii Moldova din perioada 1994-2009 nu au fost întotdeauna competente în problemele ce țineau de dezvoltarea economiei, culturii, îmbunătățirea vieții sociale, îndeosebi a educației, unde întotdeauna au dominat românii autohtoni, însă nicio guvernare nu s-a gîndit lacompromisuri în probleme de suveranitate și independență.

PLANUL DE LICHIDARE A MOLDOVEI

Situația s-a schimbat cardinal, atunci cînd în 2009 la conducerea țării a venit coaliția liberal-democrată în frunte cu liderii formaţiunilor politice respective, dintre care (Ghimpu) a fost întotdeauna un unionist patologic, iar ceilalţi doi (Filat și Plahotniuc), judecînd după evenimentele recente, pot accepta compromisuri serioase de dragul propriei lor siguranțe și bunăstări materiale (mi-aş fi dorit mult să greşesc la acest capitol).

Iar acum a venit timpul lui Băsescu, care a decis să acționeze, indiferent de pericolul izbucnirii ostilităților, gata să sacrifice mii de vieți de dragul menţinerii sale în politică și realizării planuril Bucureştiului referitor la victoria deplină asupra moldovenilor. Planul lui Băsescu, elaborat de către serviciile secrete românești, este implementat de către aceştia deschis, împreună cu trădătorii de țară, care fac parte din diverse structuri ale puterii de la Chișinău.

Acest plan este aproximativ următorul:

1. Acordarea cetățeniei române unui număr maxim de moldoveni ‒ "basarabeni".

2. Impunerea introducerii denumirilor străine naţiunii şi limbii, străine pentru poporul moldovenesc, denaturarea istoriei.

3. Atragerea unui număr maxim de tineri din Republica Moldova la studii și îndoctrinarea, prelucrarea lor ideologică în România, în scopul consolidării, în același timp, a propriului sistem de învățămînt și a economiei centrelor educaționale românești.

4. Crearea și susținerea în RM a partidelor proromânești și ONG-urilor conduse de lideri unionişti cinici, care nu sînt indiferenţi faţă de bani și care au nevoie de sprijin financiar și material (PL, PLR, PNL, Acţiunea-2012 și așa mai departe).

5. Aducerea la putere a coaliției proromâneşti.

6. Crearea condițiilor în care liderii partidelor ar fi strict dependenţi de România sau de partenerii ei externi (date compromițătoare, controlul strict asupra afacerilor lor).

7. Propagarea rusofobiei în scopul discreditării rolului Rusiei în păstrarea statalității moldovenești și stimularea conflictului interetnic în interiorul țării.

8. Crearea unui cadru legal pentru introducerea peteritoriul Republicii Moldova a forțelor armate româneşti (Acordul carabinierilor Republicii Moldova cu Jandarmeria Română , precum și între ministerele apărării celor două țări).

9. Lichidarea graniței fizice între state (lichidarea trupelor de frontieră, demontarea fortificațiilor de protecție de la frontieră).

10. Anularea vizelor pentru cetățenii României și, drept consecință, asigurarea oportunităților pentru activitatea nestingherită a angajaţilor serviciilor secrete românești pe teritoriul întregii RM.

11. Insistarea, prin lobby, asupra completării rîndurilor angajaţilor Curții Constituționale cu jurişti slabi, mercantili, care depind de statul român.

12. Subminarea bazelor juridice ale existenței Republicii Moldova, prin încălcarea Constituției, anunțîndu-se faptul că Declarația de Independență primează asupra Constituției Republicii Moldova.

13. Distragerea atențieisocietăţii moldoveneşti de la adevărata esență a deciziei CC (în conformitate cu punctul 12) prin discuții asupra problemei, care nu are o semnificație atît de mare, mă refer la cea cu privire la denumirea limbii.

14. Subminarea (pînă la lichidarea definitivă) a partidelor politice periculoase pentru unioniști. Aici poate fi adus exemplul distrugerii sistematice a PCRM-ului.

15. Compania de discreditare în masă a cetăţenilor moldoveni din România, prezentarea acestora în societatea românească ca persoane de soiul doi, nerecunoscătoare pentru toate lucrurile, pe care se presupune că le face pentru acestea statul român. Semănarea urii faţă de "basarabeni" printre români și crearea, în continuare, în acest mod, a condițiilor pentru acțiunile cu caracter dubios în raport cu Republica Moldova.

16. Organizareatulburărilor în masă cu victime umane (de exemplu, din cauza insatisfacției de rezultatele alegerilor a părţii care a pierdut) și crearea în acest mod a condițiilor de introducere pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor româneşti.

17. Introducerea pe teritoriul Republicii Moldova, în baza unor acorduri interministeriale, a trupelor române.

18. Forțarea majorităţii constituționale a Parlamentului să voteze în favoarea alipirii (fără condiții prealabile) a teritoriului Republicii Moldova la România. Așa cum s-a întîmplat în anul 1918.

19. Crearea urgentă a județelor (de tipul acelora, care au existat în perioada interbelică), numirea promptă de la Bucureşti a prefecților și pretorilor noilor unități administrativ-teritoriale dintre românii din România și dintre unioniștii locali.

20. Anunţarea întregii lumi despre "un fapt împlinit" ‒ aderarea RM la România (invenție a diplomației române care a stat şi la baza constituirii României Mari).

Cititorii vor spune (și mulți o vor face sincer) ‒ ei bine, ce visător mai e şi Vasile Balan, e posibil oare acest lucru? La ce le trebuie românilor? Ei au propriile probleme. Dar poporul moldovean? Va sta să urmărească nepăsător un astfel de fapt revoltător? Dar comunitatea mondială ce reacţie va avea? În ce mod vor reacţiona marile puteri la o asemenea samavolnicie?

Întrebări pe deplin justificate, iar evenimentele se pot desfăşura după un alt scenariu, unul cu totul diferit, faţă de cel publicat mai sus. Dar pentru a ştirbi din nepăsarea unor "statalişti", care nu sînt de acord, în principiu,cu posibilitatea unei asemenea evoluţii a evenimentelor, vreau să le atrag atenția asupra faptului că acest plan este implementat cu succes, mai ales, în ultimii 4 ani:

- De la punctul1 pînă la 5 și de la 7 pînă la 12 – toate au fost pe deplin puse în aplicare.

- Punctul 6 a fost în mare măsură executat (deși putem spera că politicienii noştri au putut menţine totuşi o oarecare independență).

- Punctele 13 și 14 – se află în proces de realizare.

- Punctul 15 este pus în aplicare în mod activ (e suficient să vă amintiţi de unul din canalele de televiziune din România, care pentru insulte constante la adresa moldovenilor a fost pedepsit doar cu o amendă în sumă de 3000 de euro). Românilor li se insuflă că Bucureștiul face foarte multe pentru noi, nerecunoscătorii, dar care este tabloul adevărat puteţi afla aici.

NIMENI NU AR TREBUI SĂ DECIDĂ PENTRU POPORUL MOLDOVEAN

Amenințarea este serioasă, Băsescu s-a aprins rău de tot, iar astfel de oameni sînt gata să facă orice sacrificiu de dragul realizării propriilor ambiții. Este clar că fără sprijinul internațional al uneia dintre marile puteri (cu adevărat mari), astfel de planuri nu au nicio șansă de succes.

Cine poatesusţine un astfel de plan? Rusia? Evident că nu, această ţară nu este interesată de lichidarea Republicii Moldova. Uniunea Europeană în frunte cu Germania? De asemenea, nu, între germanii și românii există mari contradicții care s-ar putea amplificape măsură ce România se fortifică.

Este posibil oare să fie vorba de SUA? Oare într-adevăr, vizitele din 2010 și 2013 în Republica Moldova ale lui Friedman, menţionat mai sus, în acest articol, au fost, de fapt, acte în curs de pregătire pentru lichidarea RM? Oare chiar demnitarii de rang înalt din SUA și Marea Britanie au vizitat țara noastră în scopul de a-i orienta pe politicienii locali numai spre Bucureşti? E posibil ca Statele Unite ale Americii să sprijine planurile României de anexare a ţării noastre în schimbul oferirii de către România a bazelor militare pentru armata SUA?

Estegreu de crezut, căci SUA ne asigură în mod constant că ne este ţară-prietenă, confirmînd acest lucru prin acțiuni concrete. Să amintim în acest context de programul "Provocările Mileniului", în cadrul căruia Republicii Moldova i-au fost acordate ajutoare de sute de milioane de dolari SUA.

Cel mai probabil, planurile lui Băsescu nu au un sprijin internațional serios și el acționează în baza propriei înțelegeri a viitorului său politic, încercînd să atragă statul român în acest proiect dubios.

Cu toate acestea, nu numai de Băsescu și de sprijinirea planurilor lui de către puterile mondiale, dar şi de politicienii noștri, de cei care guvernează Republica Moldova, de cei care sînt obligați să punăinteresele statului și poporului mai presus, decît pe cele proprii depinde, în mare măsură, vor fi sau nu realizate punctele 16-20 ale planului ipotetic al acestui politician predispus la aventuri. De politicienii moldoveni depinde dacă în țara noastră se va instaura, în locul unei vieţi grele, dar paşnice, urareciprocă și războiul fratricid. Un război asemănător cu cel din Ucraina care recent era paşnică, poate fi declanșat de politicienii iresponsabili.

Iar dacă încercăm să întrevedem viitorul, atunci le stă în putere nu numai politicienilor, ci şi oamenilor să întoarcă mersul evenimentelor conform unui astfel de scenariu ca să creeze acel viitor, care e cel mai potrivit pentru statul nostru. Și una dintre aceste imagini este Republica Moldova înfloritoare, în care domneşte adevărată democrație, pace și armonie, este dezvoltată economia, iar instituțiile sociale sînt puternice. Este țara care va sta din ce în ce mai bine pe picioare şi în care se întorc moldovenii. Este o ţară-exemplu pentru alte state, avînd o economie ecologică de o eficienţă sporită, o cultură înaltă și un nou mod de viață, bazat pe combinația dintre avantajele realizărilor civilizației moderne cu cele ale valorilor culturii populare, produsele naturale și bunurile de larg consum, care sînt obținute din materiale ecologic pure, luate dintr-un mediu ambiant pur.

Şi anume această imagine din mintea poporului moldovean nu trebuie să se estompeze, ci să capete noi culori vii, în ciuda ambițiilor lui Băsescu.