X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

Parlamentul Moldovei a anulat castrarea chimică pentru pedofili

20 dec. 2013,, 15:55   Societate
4540 0
Foto: noi.md
Parlamentarii au operat modificări la Codul de procedură penală, anulînd castrarea chimică pentru persoanele condamnate pentru viol sau acţiuni perverse în privinţa minorilor. Proiectul respectiv a fost aprobat vineri, în baza deciziei Curţii Constituţionale (CC), care prevede că o astfel de pedeapsă este ilegală, transmite ”Infotag”.

Amintim, în martie 2012, Parlamentul a aprobat un proiect de lege cu privire la castrarea chimică a violatorilor şi pedofililor, însă avocatul parlamentar Anatolie Munteanu a contestat această decizie la CC, care pe 4 iulie 2013 a decis că proiectul de lege în cauză contravine Constituţiei.

Pentru a anula castrarea chimică deputaţii au fost nevoiţi să modifice Codul de procedură penală. Astfel punctul b(1) partea (2) al articolului 98 şi articolul 104(1) din CP al Republicii Moldova, precum şi partea (3-1) a articolului 174 şi articolul 291(1) au fost abrogate.

Actuala lege prevede că persoanele condamnate la castrare chimică nu vor mai fi supuşi acestei măsuri, iar instanţele de judecată trebuie să reexamineze pedeapsa.

Proiectul de lege a generat critica unor deputaţi. Astfel, autorul proiectului, liberalul Valeriu Munteanu a menţionat că "Moldova a devenit bordelul Europei şi locul preferat al pedofililor".

Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, s-a indignat de comportamentul liberalului, amintindu-i că acesta "este reprezentantul ţării pe care o insultă".

Președintele Parlamentului Igor Corman şi-a susţinut șeful de partid, menţionînd că "cel mai probabil, unii deputaţi nu se simt reprezentanţi ai acestei ţări".

Preşedintele țării Nicolae Timofti a refuzat să promulge legea cu privire la castrarea chimică, adoptată de Parlament la iniţiativa deputatului Valeriu Munteanu. La momentul pronunţării deciziei CC, cinci oameni au fost condamnaţi la această măsură, însă pedeapsa aşa şi nu a fost aplicată.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?