Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4021

Strategie de miliarde în sfera transporturilor

4 sep. 2013,, 11:35   Societate
3595 2
Foto: timpul.md
Peste 2,4 miliarde de euro se propun a fi investiți în domeniul transporturilor. Este vorba despre proiectul unei Strategii de Transport și Logistică pentru anii 2013-2022, ce urmează a fi examinată astăzi de către Cabinetul de miniștri, transmite NOI.md.

Strategia are ca scop modernizarea transporturilor. În acest sens, documentul prevede investirea a peste 2 miliarde de euro în sectorul rutier, jumătate de miliard de euro în cel feroviar, 55 de milioane de euro în aviaţie şi 18 milioane de euro în cel vamal. De asemenea, alte 70 de milioane de euro sînt prevăzute pentru activităţi de facilitare a comerţului.

Printre obiectivele Strategiei se numără reabilitarea a circa 600 de km de drumuri anual, reducerea cotei drumurilor în stare rea de la 74 % la 30%, divizarea ÎS ”Calea Ferată” în trei companii separate, construcţia unui terminal de transbordare la Ungheni, modernizarea şi renovarea Parcului de locomotive, privatizarea sectorului aviației civile, construcţia unui terminal cargo la Aeroportul Internaţional Chişinău, extinderea terminalului de pasageri, reactivarea transportului pe căile navigabile interne, lărgirea drumurilor de acces la punctele de trecere a frontierei și altele.

Jumătate din totalul celor peste 2,4 miliarde de euro ar trebui să vină, conform proiectului, de la partenerii externi.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?