Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

CNA a reținut trei persoane, într-un dosar de corupţie

4 ian. 2018,, 11:10   Societate
3431 0

Trei persoane au fost reţinute de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă. Acestea sînt bănuite că ar fi extorcat, de la ruda unui inculpat, 20 000 de euro pentru a-l scăpa de dosar penal.

Potrivit denunţătorului, cele trei persoane, între care un student al unei universităţi din capitală şi un fost poliţist, s-ar fi prezentat ca persoane influente din cadrul FSB şi altor servicii secrete şi i-ar fi promis că îi pot soluţiona rudei lui un dosar, în care aceasta era cercetată pentru trafic de heroină. Pentru serviciile acestora, denunţătorul le-a transmis 20 000 de euro.

În cadrul investigaţiilor operative, s-a constatat că bănuiţii ar fi acţionat în comun, inducîndu-i victimei falsa senzaţie că ei sînt în relaţii amicale cu un şir de persoane influente din justiţie şi că îi pot soluţiona problema. În fapt, aceştia au aplicat o schemă clasică de înşelăciune, reuşind să extorcheze suma menţionată.

Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală pentru trafic de influenţă, însă procurorii ar putea încadra faptele bănuiţilor în escrocherie. În prezent, cei trei sînt reţinuţi pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA.
Procuratura Anticorupţie exercită urmărirea penală, suportul operativ fiind asigurat de Centrul Naţional Anticorupţie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?