X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Președinția cere Curții să nu examineze sesizarea împotriva lui Dodon

2 ian. 2018,, 13:40   Politică
3766 5

Consilierul președintelui în domeniul juridic şi al relaţiilor instituţionale, Maxim Lebedinschi, a cerut astăzi Curții Constituționale să sisteze examinarea sesizării depuse împotriva lui Igor Dodon, informează NOI.md.

Lebedinschi a declarat în timpul ședinței de astăzi a Curții că sesizarea depusă de un grup de deputați PD nu se înscrie în domeniul de competență al parlamentarilor. El a invocat în acest sens prevederile Codului jurisdicției constituționale.

„Deputații nu sînt subiecți cu drept de sesizare la Curtea Constituțională pe cauze ce justifică constatarea interimatului funcției de președinte. Sesizarea poate fi făcută doar în temeiul unei hotărîri semnate de președintele Parlamentului. Cerem ca examinarea sesizării să fie sistată”, a declarat Maxim Lebedinschi.

La rîndul lor, autorii sesizării au cerut Curții să declare interimatul funcției de președinte, astfel încît spicherul sau premierul să-i poată numi în funcții pe miniștrii propuși. Potrivit lui Sergiu Sîrbu, președintele Dodon și-a încălcat din nou obligațiunile constituționale și jurămîntul prin refuzul de a-i numi în funcții pe candidații propuși, ceea ce a generat un blocaj instituțional.

„Refuzul președintelui este unul neîntemeiat, nu sînt argumentele de rigoare. Problemele de integritate nu au fost probate, criticile aduse sînt de o manieră personală și nu sînt bazate pe un suport factologic”, a declarat Sîrbu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?