Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Dodon s-a întîlnit cu Patriarhul Kirill

26 dec. 2017,, 09:01   Politică
2890 3

Aflat într-o vizită de lucru la Moscova, Igor Dodon a avut o întrevedere luni, 25 decembrie, cu Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril.

Întîlnirea a avut loc la Reşedinţa Patriarhală de la Mănăstirea Sfîntul Daniil din capitala Federaţiei Ruse. Igor Dodon l-a felicitat „pe Sfinţia Sa cu luminoasa sărbătoare a Naşterii Domnului, pe care o vom marca curînd”. De asemenea, preşedintele a discutat cu Patriarhul despre necesitatea protejării şi consolidării valorilor familiei tradiţionale în ţările lumii ortodoxe.

„Este un imperativ de importanţă majoră în condiţiile în care valorile creştine sînt supuse deprecierii. Am specificat că, în prezent, Moldova este un avanpost al lumii ortodoxe, o avangardă a luptei pentru valorile creştine. Biserica Ortodoxă este instituţia cu cea mai mare autoritate în societatea moldovenească”, a menţionat Dodon. Şeful statului l-a invitat pe Patriarhul Kiril în Moldova pentru a participa la Congresul Mondial al Familiilor, care va avea loc la Chişinău, în luna septembrie, 2018. „În cadrul aflării în Moldova am convenit ca Patriarhul Kiril să viziteze şi alte regiuni ale ţării, inclusiv Găgăuzia şi regiunea transnistreană”, a precizat Dodon pe pagina sa de Facebook.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?