Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Trei astronauți de pe Stația Spațială Internațională au revenit pe Terra

14 dec. 2017,, 22:30   Ştiinţă şi IT
2335 0

Un echipaj compus din trei astronauți - un rus, un american și un italian - a revenit cu bine pe Terra, joi, la bordul unei capsule Soyuz, după o misiune de peste patru luni la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), informează AFP.

Paolo Nespoli, Serghei Riazanski și Randy Bresnik au aterizat în stepele din Kazahstan la ora locală 14.37 (08.37 GMT) pe un ger destul de pronunțat pentru această perioadă a anului (-10 grade Celsius), potrivit imaginilor transmise de agenția spațială rusă Roscosmos.

După cîteva minute, elicopterele de recuperare au ajuns în zona în care a aterizat capsula Soyuz MS-05, pentru a-i ajuta pe cei astronauți să iasă din ea.

"Aterizarea a avut loc", a anunțat Roscosmos pe un ecran uriaș din interiorul Centrului de control al zborurilor spațiale (TSOUP) din apropiere de Moscova, care coordonează buna derulare a revenirii astronauților pe Terra.

Cei trei astronauți au decolat de pe cosmodromul Baikonur pe 28 iulie 2017. A fost a doua misiune spațială pentru Serghei Riazanski și Randy Bresnik, care și-a sărbătorit a 50-a aniversare la bordul ISS. Spaționaut experimentat, Paolo Nespoli, în vîrstă de 60 de ani, a efectuat cu ocazia acestei misiuni cea de-a treia călătorie a lui în spațiu.


În 139 de zile, cei trei astronauți "au efectuat sute de experimente în biologie, biotehnologie și științe ale vieții și ale Pămîntului", a explicat într-un comunicat de presă agenția spațială americană, NASA. Cei trei bărbați au participat, de asemenea, la o conversație video cu papa Francisc.

Înainte de a părăsi ISS, Randy Bresnik a predat comanda stației cosmonautului rus Alexander Misurkin. Capsula Soyuz MS-05 s-a desprins apoi de stația orbitală la ora 05.14 GMT.

Duminică, astronautul american Scott Tingle, cosmonautul rus Anton Shkaplerov și japonezul Norishige Kanai vor decola de pe cosmodromul Baikonur pentru a completa echipajul aflat la bordul ISS.

Actualii ocupanți ai avanpostului orbital sînt rusul Alexander Misurkin și americanii Mark Vande Hei și Joseph Acaba, care au ajuns la bordul stației în luna septembrie.

ISS reprezintă unul dintre rarele exemple de cooperare ruso-americană care au supraviețuit relațiilor diplomatice dificile dintre Moscova și Washington.

Rusia furnizează ISS principalul ei modul, unde se află motoarele-rachetă ale stației, iar rachetele și capsulele Soyuz asigură singurul mijloc de transportare spre ISS și readucere pe Terra a echipajelor de astronauți, după scoaterea din funcțiune a navetelor spațiale americane.

În octombrie, Roscosmos a recunoscut că o capsulă care transporta astronauți de pe ISS spre Terra, în aprilie, a fost victima unei depresurizări la scurt timp după reintrarea în atmosferă. Incidentul nu a reprezentat însă un pericol pentru echipaj.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?