X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

O femeie din Chișinău a trăit clipe de groază

14 dec. 2017,, 09:00  
2451 1

O femeie de 66 de ani a trăit clipe de groază, după ce un tînăr a încercat să o violeze. Incidentul s-a petrecut noaptea trecută în sectorul Centru al Capitalei.

Femeia a reușit să scape din mîinile agresorului și a cerut ajutorul Poliției. Imediat, la fața locului a ajuns un echipaj al Batalionului de Reacționare Operativă, care l-au reţinut.

Potrivit Poliţiei, suspectul a bătut mai întîi la uşa soţului femeii şi l-a păcălit că în ograda lui s-a întîmplat ceva şi ar fi bine să vadă ce este.

"A cerut o țigară de la soțul meu. I-a spus să se ducă la Oxana să vadă cine e la ușă. Serafim, soțul se duce încolo, dar el a intrat aici și a încuiat ușa căci era cheia în ușă pe înăuntru", a spus victima.

După ce stăpînul a ieșit în ogradă, agresorul a intrat în casă, a încuiat ușa și s-a năpustit asupra femeii.

"M-a împins, am căzut pe pat și a început să-mi rupă hainele. L-am întrebat ce face în casa mea și să iasă. El m-a apucat de gură și mi-a răsucit-o. M-a tăvălit și pe jos", a explicat femeia.

Suspectul s-a dovedit un tînăr de 29 de ani. Acesta era în stare de ebrietate.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?