Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Franța interzice telefoanele mobile în școli din 2018

11 dec. 2017,, 12:02   Externe
2386 0

Telefoanele mobile vor fi interzise în școli și colegii începînd din anul școlar 2018, a anunțat ministrul educației naționale, Jean-Michel Blanquer, scrie Le Monde citat de Rador. Este vorba de o promisiune de campanie a lui Emmanuel Macron.

Multe cadre didactice se alarmează din cauza "flagelului" și a "războiului fără sfîrșit" pe care îl reprezintă mobilele în școli. Mai mult de opt adolescenți din zece aveau smartphone potrivit unui studiu al Credoc din 2015, față de 20% în 2011. Și tendința se extinde în școala primară, unde elevii încep să aibă mobile din clasa a IV-a elementară, din momentul în care merg singuri la școală, deoarece îi liniștește pe părinți să știe că îi pot contacta în orice moment.

Aplicarea acestei măsuri se anunță complicată. Codul educației interzice deja folosirea telefoanelor mobile în colegii și școli în timpul cursurilor. Interzicerea în curtea de recreații și în perioadele dintre ore îi lăsă în schimb pe cei din sindicatele cadrelor didactice cu îndoieli, atît din cauza respectării alegerii părinților (care vor să-și poată contacta copiii după cursuri), cît și a constrîngerilor practice (angajații școlilor ar trebui să-și petreacă timpul căutînd în ghiozdanele elevilor).

Jean-Michel Blanquer a estimat de asemenea că un părinte însoțitor într-o excursie școlară n-ar trebui, "în mod normal" să poarte însemne religioase, de exemplu văl pentru o mamă.

"Abordarea mea personală este că orice persoană care însoțește elevii este în situația de a fi ceea ce se numește un colaborator benevol al serviciului public (...) care trebuie să se conformeze unui anumit număr de îndatoriri. Este poziția mea", a declarat ministrul educației naționale.


Totuși, un studiu al Consiliului de Stat din decembrie 2013 arată că părinții însoțitori nu pot fi considerați agenți auxiliari ai serviciului public și deci nu sînt supuși neutralității religioase impuse cadrelor didactice.

"Respect dreptul, bine înțeles, și există un stadiu al jurisprudenței ce trebuie consacrat", a nuanțat totuși Blanquer.

Ministrul s-a declarat de asemenea partizanul "permiterii ca instituțiile școlare să instaureze purtarea uniformei" pentru elevi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?