Potrivit procurorilor, în intervalul anilor 2013 - 2014, abuzînd de poziţia de vulnerabilitate a victimelor, manifestată prin lipsa surselor de existenţă şi a locului de trai, precum şi prin aplicarea violenței fizice și psihice, inculpaţii au recrutat și adăpostit şapte tinere, printre care trei minore, în vederea prestării serviciilor sexuale contra plată în diferite locuri din capitală.
Mai exact, inculpaţii plasau anunţuri în spaţiul on-line, după care transportau victimele la clienţi, care pentru o oră de servicii sexuale achitau cîte 600 de lei. Ulterior, banii obţinuţi în urma acestei activităţi ilegale erau încasaţi de către condamnați.
În baza probelor prezentate de procurori, recent, trei dintre inculpaţi au fost condamnaţi la cîte 17 ani închisoare, iar ceilalţi doi, la cîte 19 şi respectiv, 20 de ani de detenţie.
Sentinţa cu drept de atac în modul stabilit de lege.
Adăuga comentariu