Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

NASA a publicat imaginea unei galaxii care explodează în spațiu

5 dec. 2017,, 21:30   Ştiinţă şi IT
2768 0

Această vedere pitorească oferită de Telescopul spațial Hubble al NASA și ESA prezintă roiul de galaxii Abell 2537.

Roiurile de galaxii, așa cum este acesta, conțin mii de galaxii de toate vîrstele, formele și dimensiunile, totalizînd împreună o masă de mii de ori mai mare decît cea a Căii Lactee. Aceste grupări de galaxii sînt colosale — ele sînt cele mai mari structuri din Univers care sînt ținute împreună prin gravitația lor.

Aceste clustere sînt utile în explorarea unor fenomene cosmice misterioase, cum ar fi energia întunecată și materia întunecată, care pot contorsiona spațiul însuși. Există atît de multă materie ticsită într-un roi ca Abell 2537, încît gravitația lui are efecte vizibile asupra împrejurimilor sale.

Gravitatea lui Abell 2537 curbează însăși structura mediului său (spațiu-timp), determinînd lumina să călătorească de-a lungul unor căi distorsionate prin spațiu. Acest fenomen poate produce un efect de mărire, permițîndu-ne să vedem obiecte vagi care se află mult în spatele clusterului și care altfel nu pot fi observate de pe Pămînt.

Abell 2537 este o lentilă deosebit de eficientă, așa cum o demonstrează dungile și arcurile vizibile în cadru, un fel de forme ca niște pete care sînt de fapt galaxii, lumina lor fiind puternic distorsionată de cîmpul gravitațional al lui Abell 2537.


Această imagine spectaculoasă, publicată de NASA pe site-ul său la 1 decembrie, a fost surprinsă de două instrumente ale telescopului Hubble, Advanced Camera for Surveys și Wide-Field Camera 3, în cadrul unui program de observare numit RELICS.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?