Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Şoferul care a spulberat un cărucior cu un copil, trimis în judecată

30 noi. 2017,, 13:20   Societate
1792 0

Procuratura raionului Ştefan Vodă a finalizat urmărirea penală şi a trimis în judecată cauza penală de învinuire a unui localnic de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport.

Incidentul s-a soldat cu decesul unei persoane, șoferul fiind în acel moment în stare de ebrietate iar ulterior a părăsit locului accidentului rutier.

Cazul a avut loc în seara zilei de 20 august a acestui an, cînd inculpatul, fiind în stare de ebrietate şi fără a deţine permis de conducere, se deplasa la volanul unui VAZ pe strada centrală din satul Brezoaia. La un moment dat, acesta a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat pe contrasens, spulberînd un cărucior, care se afla lîngă acostament. Tragedia s-a produs chiar sub ochii mamei copilului, care stătea de vorbă cu o consăteancă la poartă.

Copilul de 4 luni, care se afla în cărucior, a decedat în drum spre spital, iar expertizele dispuse de procurori au concluzionat că traumatismele grave, cauzate micuţului sunt în legătură cauzală directă cu survenirea decesului.

Imediat după impact, şoferul, în vîrstă de 20 de ani, a părăsit locul accidentului, lăsînd automobilul în stradă, deplasîndu-se la domiciliul său din acelaşi sat. La scurt timp, şoferul a fost reţinut, iar în urma testării alcooscopice s-a dovedit că acesta avea concentraţia de alcool de 1,12 mg/l în aerul expirat.


Dacă va fi recunoscut vinovat, inculpatul riscă de la 4 la 8 ani închisoare cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 4 la 5 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?