X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Președintele Sudanului a solicitat de la Putin să-l protejeze în faţa SUA

23 noi. 2017,, 22:30   Externe
2311 1

Preşedintele sudanez Omar al-Bashir a pretins în timpul unei întrevederi cu liderul rus Vladimir Putin, că Sudanul are nevoie să fie protejat de “acţiunile aggressive” ale Statele Unite (SUA).

După declaratii lui al-Bashir, protejarea din partea Rusiei trebuie să fie asigurată în pofida ridicării recente a embargoului american impus vreme de 20 de ani la adresa Sudanului, informează afp.com. “Estimăm că ceea ce s-a întâmplat cu ţara noastră este şi rezultatul politicii americane şi avem nevoie să fim protejaţi împotriva acţiunilor agresive ale SUA”, a declarat Al-Bashir la reşedinţa preşedintelui rus la Soci, staţiune balneară rusă pe malul Mării Negre.

El a precizat că Sudanul ar dori o întărire a cooperării militare cu Moscova, în vederea “reechipării forţelor sale armate”’. “Armele de care dispunem sunt de fabricaţie rusă”, a subliniat al-Bashir.

Această primă vizită în Rusia a lui Omar al-Bashir, pe numele căruia sunt emise mandate de arestare internaţionale, intervine la scurt timp după ce Administraţia lui Donald Trump a ridicat embargoul american.


SUA au decis în octombrie să ridice unele sancţiuni impuse Sudanului din 1997. În schimb, ele au menţinut această ţară pe lista lor de state ce susţin “terorismul”. “Suntem împotriva ingerinţei americane în problemele interne ale altor ţări, cum sunt Iranul şi Siria”, a declarat Omar al-Bashir, mulţumindu-i Rusiei pentru “poziţia pe care o ia în afacerile internaţionale”, mai ales pentru “poziţia sa în favoarea apărării Sudanului”.

“Dacă Rusia nu ar fi intervenit în situaţia din Siria, această ţară ar fi fost pierdută”, a mai spus preşedintele sudanez. “Suntem convinşi că prima voastră vizită în Rusia va fi foarte utilă şi va contribui la întărirea relaţiilor bilateral”, a declarat la rândul său Putin.

Preşedintele sudanez este vizat de două mandate de arestare internaţionale, emise de Curtea Penală Internaţională (CPI) în 2009 şi 2010 pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război comise în Darfur, provincie din vestul Sudanului, scenă din 2003 a unui război civil care s-a soldat cu 330 mii de morţi, potrivit ONU.

Cu toate acestea, Omar al-Bashir a continuă să călătorească în unele ţări fără să-şi facă griji.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?