X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Moldova își va extinde exporturile în Turcia

21 noi. 2017,, 17:10   Economie
3749 0

Moldova și Turcia intenționează să majoreze circulația de mărfuri, inclusiv prin creșterea volumelor și extinderea gamei de produse furnizate, precum și prin implementarea de noi proiecte de investiții.

Despre aceasta s-a discutat în cadrul celei de-a II-a Ședințe a Comitetului mixt interguvernamental privind implementarea Acordului de Comerț Liber între Republica Moldova și Republica Turcia, transmite NOI.md.

Potrivit comunicatului Ministerului Economiei și Infrastructurii, conducătorii delegației: Iuliana Drăgălin, secretar de stat al ministerului Economiei și Infrastructurii, șefa delegației guvernamentale moldovenești și Ramazan Kisa, director general adjunct al Afacerilor Europene din cadrul ministerului Economiei, șeful delegației turcești, precum și Vadim Ceban, Viceguvernatorul UTA Găgăuziei au discutat subiecte de interes comun privind intensificarea relațiilor bilaterale, în special comercial-economice, extinderea investițiilor și facilitățile oferite de Acordului de Comerț Liber (ACL) între Moldova și Turcia.

Secretarul de stat Iuliana Drăgălin a menționat importanța implementării Acordului de Comerț Liber, subliniind contribuția acestuia la intensificarea relațiilor economice, consolidarea tranzacțiilor comerciale și a investițiilor străine în regiune, precum și oportunitățile create pentru mediul de afaceri.

În acest sens, partea moldovenească referindu-se la evoluția și tendințele comerțului bilateral a accentuat faptul că în acest an exporturile către Republica Turcia au crescut cu 45,84%, față de aceeași perioadă a anului 2016, înregistrîndu-se noi produse exportate ca: legume congelate, semințe de floarea soarelui, porumb, alcool etilic nedenaturat, reziduuri rezultate de la fabricarea amidonului și altele. Totodată, în ce privește importurile efectuate din Republica Turcia în aceeași perioadă, acestea s-au majorat cu 9,4%, în special, din contul produselor textile, accesoriilor și a altor obiecte de îmbrăcăminte, medicamente, echipamente etc.


În aceeași ordine de idei, părțile au discutat problemele cu care se confruntă agenții economici în activitățile sale privind tranzacțiile comerciale și soluțiile de depășire ale acestora și îmbunătățirea climatului de afaceri.

De asemenea, au fost discutate aspectele ce țin de lansarea procesului de elaborare a unui studiu de fezabilitate privind extinderea ACL cu componenta pe servicii și măsurile care urmează a fi întreprinse de părți privind procedurile interne de adoptare a Convenției Pan-Euro-Med, care va stimula comerțul între ambele țări.

Totodată, delegația moldovenească a rugat partea turcă să revizuiască și să ofere cote suplimentare pentru livrările pe piața turcă a legumelor congelate, a porumbului, a semințelor de floarea soarelui, a alcoolului etilic nedenaturat, a merelor uscate, a fructelor cu coajă lemnoasă etc.

Părțile au semnat Procesul verbal al ședinței a II-A a Comitetului mixt interguvernamental moldo-turc. De asemenea, Comitetul a decis stabilirea Subcomitetului pe subiecte vamale și Subcomitetul pe agricultură și măsuri sanitare și fitosanitare, în cadrul cărora va fi abordată, ulterior, posibilitatea exportului produselor de origine animalieră pe piața turcă.

Următoarea ședință a Comitetului Mixt va avea loc în anul 2018, data urmează a fi stabilită pe canalele diplomatice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?