Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Audieri parlamentare: cu ce s-a finalizat dosarul licitațiilor trucate în alimentație

16 noi. 2017,, 16:11   Societate
2526 0

Mai mulți șefi de instituții au fost chemați astăzi la Parlament pentru a raporta asupra situației din sectorul alimentar public, în special în grădinițe și școli, informează NOI.md.

Potrivit șefului Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, în urma dosarelor penale pornite în 2016 pe marginea licitațiilor trucate, au fost condamnate cinci persoane, unele din cadrul Direcției educație a municipiului, alții – reprezentanți ai agenților economici care au livrat produse alterate grădinițelor. Alte cinci dosare se află pe rol în instanța de judecată, iar în procedură la Procuratura Anticorupție există alte 14 cauze penale, a relatat Morari.

Dosarele intentate vizează favorizarea unor agenți economici, falsificarea de prețuri, fondarea de noi firme pentru evita lista neagră a Agenției Achiziții Publice, delapidări de bani publici. Au fost efectuate percheziții la mai mulți agenți economici și verificate condițiile de păstrare a produselor care se aflau în depozite. Au fost depistate tone de produse alimentare păstrate în condiții insalubre – legume, carne de pui, carne de mistreț, pește. Ele au fost confiscate și nimicite, a punctat Morari.

Mai mulți deputați au acuzat însă Procuratura că nu s-a implicat suficient în stoparea fărădelegilor din sectorul alimentar și, drept urmare, agenții economici care au furnizat produse expirate continuă să o facă nestingherit.

„Ceea ce ni se prezintă este beletristică, dar ce s-a făcut ca să nu se comită repetat această infracțiune, care a zguduit întreaga societate? Este un grup organizat de cinci șefi ai direcțiilor educație de sector care au favorizat agenții economici. Atunci cînd activează un grup organizat care cîștigă milioane din aceste încălcări și niciun director nu a fost suspendat din funcție, e clar că Procuratura nu a întreprins ceea ce a dispus Parlamentul”, a declarat deputatul PSRM Vlad Batrîncea.


Despre o serie de nereguli în blocurile alimentare din școli și grădinițe au vorbit și reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Aceștia au depistat neconformități privind starea sanitară tehnică a utilajelor, ustensile în stare de uzură avansată, lipsa spațiilor tehnologice, lipsa cunoștințelor privind cerințele minime de siguranță și calitate a produselor alimentare. Specialiștii au mai constatat numărul insuficient de personal calificat în grădinițe, dar și de personal medical responsabil de supravegherea procesului tehnologic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?