Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Consolidarea relaţiilor interetnice, în vizorul Executivului

16 noi. 2017,, 09:41   Politică
2786 1

Guvernul a aprobat Planul de acţiuni pentru anii 2017-2020 privind implementarea Strategiei de consolidare a relaţiilor interetnice în Republica Moldova, notează NOI.md.

Documentul a fost elaborat în baza principiilor de participare, nediscriminare, transparenţă şi egalitate de gen.

Planul de acţiuni stabileşte obiective pe un termen de patru ani şi reprezintă prima dintre cele trei etape de implementare a Strategiei. Astfel, acţiunile prioritare vizează patru domenii: viaţa publică, limba ca mijloc de integrare, dialogul intercultural şi apartenenţa civică la statul Republica Moldova, mass-media.

Autorităţile vor întreprinde acţiuni de încurajare a participării tuturor cetăţenilor în mod egal în administraţia de stat şi serviciul public şi vor crea premise favorabile pentru educaţia interculturală. De asemenea, vor fi întreprinse acţiuni în vederea asigurării protecţiei şi dezvoltării limbilor minorităţilor naţionale, precum şi a promovării diversităţii lingvistice.

Pentru implementarea Planului de acţiuni pentru anii 2017-2020 sînt preconizate circa 4,7 milioane de lei. Banii vor fi alocaţi din bugetul de stat şi din asistenţa externă, în limita resurselor disponibile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?