Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Filip, îngrijorat de privatizările eșuate din ultimii ani

15 noi. 2017,, 15:31   Economie
2571 0

Premierul Pavel Filip s-a referit astăzi la problema privatizării mai multor obiective de stat în baza așa-numitului concursului investițional, notează NOI.md.

Șeful Executivului a cerut rezilierea tuturor contractelor de privatizare cu agenții economici care nu și-au respectat angajamentele asumate de creare a locurilor de muncă și efectuare a investițiilor. Filip le-a solicitat subalternilor să pregătească o listă a tuturor obiectivelor privatizate cu abateri de la legislația în vigoare.

„Le-am oferit celor care participă la concurs posibilitatea să cumpere la un preț mai jos obiectul, în baza unui program investițional, adică trebuie să facă investiții și să creeze locuri de muncă. Atunci credeam că așa e mai bine, avînd garanția că vor fi create locuri de muncă, dar nu peste tot s-a întîmplat așa, cu părere de rău”, a remarcat premierul.

Filip a adus drept exemplu de privatizări eșuate cinematografele din centrele raionale din țară, care au fost privatizate, iar în prezent se află într-o stare deplorabilă. Același lucru se întîmplă și cazul parcurilor industriale, spune demnitarul. „Parcul industrial Cimișlia trebuia să creeze 800 de locuri de muncă, dar au fost create doar două, parcul industrial Comrat – 2260, pînă astăzi doar unul singur a fost creat. Ceva nu este în regulă”, a menționat Filip la ședința de astăzi a Guvernului.

Premierul s-a referit și la eșecul suferit de autorități în privatizarea Hotelului Național din centrul capitalei, care, de asemenea, se află într-o stare degradantă.


„Rugămintea mea este să o faceți timp de o săptămîntă, să vedeți toți cei care nu și-au îndeplinit obligațiunile în baza concursului investițional, să mergem pe rezilierea acordului de privatizare, de înaintat pretenții pentru reziliere fiecărei companii”, a conchis Filip.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?