X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Traficant de ființe umane, încătușat de oamenii legii (VIDEO)

14 noi. 2017,, 13:20   Societate
3132 0

Un cetățean moldovean documentat pentru trafic de ființe umane a fost plasat în arest preventiv pe un termen de 30 de zile, relatează NOI.md.

În urma unor percheziții, la domiciliul acestuia s-au depistat probe ce îi încriminează implicarea în infracțiune.

Astfel, în baza unei cauze penale în gestiune, cît și existenței bănuielii rezonabile asupra moldoveanului de 41 de ani, locuitor al or. Codru, mun. Chișinău, polițiștii de frontieră ai Direcției regionale Est, în conlucrare cu Procuratura Raională Căușeni, au desfășurat percheziții la domiciliul bănuitului. Urmare a descinderilor, echipa mixtă a depistat 23 de pașapoarte ale cetățenilor Republicii Moldova, anunțuri informative destinate racolării victimelor, carnete cu notițe și mijloace financiare dobîndite pe cale infracțională. Documentele ridicate aparțineau persoanelor cu vîrstă aptă de muncă, dar multe dintre acte erau și pe numele unor minori.

Conform schemei infracționale, bănuitul avea rolul de recrutare, transportare și cazare a persoanelor în Federația Rusă. Ajunse la destinație, persoanele locuiau în condiții inumane, dar și erau exploatate prin muncă silnică.

Față de bănuit a fost aplicat arest preventiv pe un termen de 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 7 la 15 ani privațiune de libertate.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?