Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Șevciuk cheamă transnistrenii la proteste

10 noi. 2017,, 11:21   Politică
6963 11

Fostul președinte al autoproclamatei RMN, Evghenii Șevciuk, a îndemnat locuitorii din regiune să se alăture acțiunii de protest pe care o va desfășura Partidul Comunist Transnistrean pe 11 noiembrie la Tiraspol.

Șevciuk a comunicat într-un mesaj video făcut lîngă rîul Neva din Sankt-Petersburg că acțiunea poate fi continuată prin „pichetarea instituțiilor publice, precum și trecerea tuturor muncitorilor la grevă pe o perioadă nedeterminată”.

El a criticat autoritățile actuale din Transnistria pentru „deprecierea cu 40% a rublei locale față de valutele principale, pentru creșterea dublă a prețurilor la medicamente și la unele dintre produsele de primă necesitate”.

„Acesta nu e sfîrşitul, urmează falimentul politic și economic al puterii oligarhice. Deja de un an la putere se află actualul președinte (Vadim Krasnoselski – „I.”), care a mai fost în Sovietul Suprem timp de doi ani. Situația din Transnistria continuă să se agraveze. În schimb, fluxul mărfurilor de contrabandă din Ucraina crește. Unii experți spun că dublu. Oligarhii își continuă activitățile ilegale”, consideră Șevciuk, care îndeamnă președintele şi Sovietul Suprem „să-şi dea demisia”.

Potrivit lui, „numai poporul este capabil să stabilească ordinea în Transnistria, dar nu oligarhul (Victor) Gușan (șeful „Sheriff”, care deţine monopolul în regiune – „I.”)”.

Fostul lider de la Tiraspol este sigur că doar „alegerile anticipate ale SS și ale președintelui pot opri haosul din republică”.

La sfîrșitul lunii iunie, Sovietul Suprem al Transnistriei a decis să-l priveze pe Șevciuk de imunitate, permițînd ca fostul președinte să fie tras la răspundere penală. În aceeași zi, Șevciuk a părăsit Transnistria, plecînd la Chișinău sub pretextul că „se pregătea asasinarea sa”, planificată de șeful holdingului „Sheriff”. În Transnistria au fost deschise șase dosare penale pe numele lui. La sfîrșitul lunii iulie, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova a preluat protecția asupra lui Șevciuk și a membrilor familiei sale. Apoi el a părăsit republica.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?