X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

200 de litri de alcool, reținut la frontieră

6 noi. 2017,, 17:21   Societate
3390 0

Polițiștii de frontieră au reținut un cetățean moldovean care intenționa să transporte în mod fraudulos, peste frontiera moldo-ucraineană, mai multe recipiente pline cu alcool.

În baza unei informații operative, angajații Direcției regionale Nord, pe segmentul de responsabilitate al Sectorului Poliției de Frontieră ”Ocnița” au desfășurat un șir de măsuri pe linia prevenirii și combaterii transportului de bunuri de contrabandă.

În rezultat, pe malul rîului Nistru a fost observată o persoană ce însoțea cîteva butelii, care urma să le transporte ilegal peste frontiera de stat. Urmare a reținerii bărbatului, identificat ca cetățean al Republicii Moldova de 37 de ani, locuitor al orașului Ocnița, s-au depistat șapte recipiente în care erau îmbuteliate 200 litri de lichid incolor, cu miros specific alcoolului etilic. Persoana reținută a declarat că alcoolul nu-i aparține și urma să-l transmită din R.Moldova în Ucraina unei persoane necunoscute.

Bunurile au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei. Cercetările sînt continuate de polițiștii de frontieră în vederea elucidării circumstanțelor infracțiunii și identificării altor persoane implicate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?