Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Povestea americanelor slavate în ocean ar putea fi o ficțiune

1 noi. 2017,, 22:30   Externe
2946 0

Povestea lui Jennifer Appel și Tasha Fuiava, cele două femei care au plutit în derivă timp de cinci luni, în Oceanul Pacific, dă semne că ar fi una cusută cu ață albă.

Mai mulți experți contestă afirmațiile făcute de cele două, despre timpul petrecut pe mare, inclusiv despre cum au înfruntat o furtună, în mijlocul oceanului, relatează The Guardian. Primul semn de întrebare legat de povestea celor două a apărut după ce s-a descoperit că femeile, originare din Hawaii, nu au activat semnalul de urgență al ambarcațiunii pe care se aflau.

Cele două spun că nu au făcut acest lucru întrucît, din experiența lor, semnalul de urgență se folosește doar atunci cînd te afli în fața unui pericol iminent sau riști să mori în următoarele 24 de ore.

„Vasul nostru era solid, pluteam, aveam mâncare, aveam apă și puteam naviga. Toate aceste lucruri ne dădeau certitudinea că nu vom muri. Toate aceste lucruri ne spuneau doar că ne va lua mai mult timp să ajungem la mal”, a declarat Jennifer Appel, în Japonia, acolo unde au ajuns cele două după ce au fost salvate de paza de coastă americană din Guam.


Inițial, Appel și Tasha Fuiaba au declarat că aveau radiouri, telefoane cu semnal prin satelit, GPS și alte echipamente pentru urgențe, dar au omis să spună că vasul lor era dotat și un un emițător radio care le putea indica poziția exactă pe hartă. Cele două știau acest lucru, dar nu au pornit dispozitivul.

Ele au povestit despre cum au înfruntat pe ocean o furtună îngrozitoare, una despre care meteorologii spun că nu ar fi existat. „Dacă dispozitivul acela ar fi fost activat, ar fi trimis imediat un semnal că nava lor este în pericol. E ceva greșit aici. Nu am auzit niciodată atâtea lucruri care să se bată cap în cap”, spune Phillip R Johnson, fost ofițer al pazei de coastă.

Mai multe detalii din povestea celor două sunt contrazise de autorități și nu coincid cu rapoartele meteorologilor, nici măcar cu geografia Oceanului Pacific, scrie The Guardian. Femeile au declarat că echipamentul lor de navigare și motorul ambarcațiunii au cedat și că erau gata să renunțe, cînd au fost salvate.

Appel și Fuiava s-au întâlnit în 2016 și într-o săptămînă au decis să plece împreună într-o călătorie. Fuiava nu mai navigase niciodată. Cele două au decis să ajungă, pe mare, în 18 zile în insulele Tahiti, apoi să se plimbe pe Oceanul Pacific și să se întoarcă în octombrie înapoi în Hawaii.

Au plecat pe 3 mai, când spun că au dat de o furtună violentă, care aproape le-a distrus nava. Însă Serviciul de Meteorologie din Honolulu nu are nicio informație despre un astfel de fenomen meteo petrecut în acea perioadă. Au spus apoi că o a doua furtună le-a distrus motorul.

Appel a mai declarat și că au întîlnit, la un moment dat o insulă, dar că nu s-au apropiat de ea, întrucât nu era locuită și țarmul nu era amenajat pentru ambarcațiuni. Cu toate acestea, pe Insula Christmas, descrisă de femeie, unde locuiește poporul Kiribati, locuiesc aproximativ 2 mii de oameni și insula are un port amenajat special pentru navele mari, de comerț.

Cele două au fost salvate în urmă cu o săptămână, la o mie de kilometri distanță de Japonia. Norocul lor a fost că aveau la bord provizii suficiente pentru un an întreg. Iar la începutul acestei săptămîni, un pescador taiwanez a reperat vasul care ajunsese la 1.000 de kilometri de Japonia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?