X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Un deputat rus a promis susţinere Transnistriei

27 oct. 2017,, 14:21   Politică
3529 5

Deputatul Dumei de Stat a Rusiei, membrul Comitetului Dumei de Stat pentru CSI, integrare eurasiatică şi relaţii cu conaţionalii, Kazbek Taisaev, a promis Transnistriei toată susţinerea din partea Rusiei.

El a făcut acest lucru la Tiraspol, la întrevederea cu preşedintele autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski.

"Unul dintre puţinele aspecte care îi uneşte pe toţi cei din Duma de Stat, pentru care mereu votăm consolidat, este tot ceea ce ţine de Transnistria. Cînd vine vorba de Transnistria, nimeni în Duma de Stat nu se împarte pe criterii politice", a spus deputatul comunist.

El a atras atenţia asupra existenţei unor probleme economice mondiale grave, la dificultăţile cu care se confruntă Rusia în condiţiile sancţiunilor impuse. Deputatul rus a spus că el şi colegii săi din parlament "consideră că susţinerea transnistrenilor este o sarcină prioritară".

Liderul regiunii a menţionat că Transnistria apreciază sprijinul oferit de Federaţia Rusă.

"Rusia este garantul procesului de negocieri, un pacificator, un partener strategic, este statul pentru care poporul transnistrean s-a pronunţat unanim – pentru unirea cu Marea Patrie, Rusia, după recunoaşterea independenţei Republicii Moldoveneşti Nistrene. Pe teritoriul Transnistriei locuiesc 220 de mii de cetăţeni ai Rusiei. Celelalte sute de mii se consideră compatrioţi", a spus Krasnoselski.

Kazbek Taisaev se află în Moldova în vizită de lucru. El a venit la invitaţia Partidului Comuniştilor de a participa la conferinţa prilejuită de cea de-a 100 aniversare a Revoluţiei din Octombrie. Cu toate acestea, el nu s-a întîlnit cu liderul comuniştilor, Vladimir Voronin. Ieri el a avut o întrevedere cu preşedintele Igor Dodon, după care a plecat la Tiraspol.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?