X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

A fost adoptată o nouă lege a Serviciului Vamal

19 oct. 2017,, 16:23   Societate
3536 0

Parlamentul a adoptat astăzi în prima lectură noua lege cu privire la Serviciul Vamal, informează NOI.md.

Potrivit autorităților, grație acestei legi, Serviciul Vamal va deveni unul profesionist, neutru din punct de vedere politic, care își exercită atribuțiile în interesul cetățeanului și al comunității. Proiectul stabileşte expres funcţiile de bază ale Serviciului Vamal, care constau în implementarea politicii vamale, facilitarea comerţului, asigurarea respectării reglementărilor vamale la trecerea mărfurilor, mijloacelor de transport şi persoanelor peste frontiera vamală, perceperea drepturilor de import şi drepturilor de export, efectuarea vămuirii etc.

Sub aspect structural, documentul relevă că Serviciul Vamal este autoritate administrativă aflată în subordinea Ministerului Finanţelor, care include aparatul central, birourile vamale şi posturile vamale. Conducerea Serviciului Vamal este asigurată de un director, a cărui numire în funcție o efectuează ministrul finanţelor.

Proiectul prevede statutul angajatului vamal, personalul Serviciului, drepturile, împuternicirile și obligațiile angajatului vamal. Totodată, proiectul reglementează gradele speciale şi funcţiile în Serviciul Vamal, condiţiile generale de conferire a gradelor speciale, termenele de deţinere a gradelor speciale, particularităţile conferirii acestora şi calculării vechimii în muncă. Funcțiile din Serviciul Vamal și gradele speciale corespunzătoare se grupează astfel:

efectivul de comandă mediu: locotenent al Serviciului Vamal, locotenent-major al Serviciului Vamal, căpitan al Serviciului Vamal;


efectivul de comandă superior: maior al Serviciului Vamal, locotenent-colonel al Serviciului Vamal, colonel al Serviciului Vamal;

efectivul de comandă suprem: general-maior al Serviciului Vamal, general-locotenent al Serviciului Vamal, general-colonel al Serviciului Vamal.

Noua lege mai instituie modul de evaluare a performanţelor angajațlor vamali şi stimulările acestora. Sînt prevăzute reglementări referitoare la răspunderea angajatului vamal, abaterile și sancţiunile disciplinare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?