X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

Cu ce va ajuta Germania managerii din Moldova?

19 oct. 2017,, 16:10   Economie
3398 2

Germania va continua să acorde suport pentru perfecţionarea calificării managerilor moldoveni, comunică NOI.md.

Potrivit comunicatului Ambasadei RFG în Moldova, în particular, astăzi ambasadorul Germaniei în ţara noastră, Julia Monar, şi viceministrul Economiei și Infrastructurii,Vitalie Iurcu, au semnat Memorandumul de înţelegere pentru prelungirea Programului germano-moldav de perfecţionare a calificării managerilor.

Semnarea documentului a avut loc în cadrul forumului „Agro-Invest Bridges”, organizat de asociaţia absolvenţilor INVENT Moldova în comun cu Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei. La eveniment au fost invitaţi circa o sută de absolvenţi ai Programului de perfecţionare a calificării managerilor.

Trebuie menţionat că, începînd cu anul 2008, Moldova este ţară parteneră a acestui program international, implementat în cadrul cooperării bilaterale germano-moldave, fiind coordonat de către Ministerul Federal al Economiei şi Energiei.

Programul de perfecţionare a calificării managerilor este destinat în special întreprinderilor mici şi
mijlocii cu potenţial pentru piaţele internaţionale. El pregăteşte manageri din Asia, Europa de Est, Africa de Nord şi America Latină pentru stabilirea relaţiilor comerciale şi cooperarea economică cu întreprinderile germane.

La acest Program au participat cu succes deja circa 250 de oameni de afaceri din Moldova. Pînă acum au fost vizate următoarele domenii: construcţii, industrie alimentară şi agricultură, logistică şi tehnologii informaţionale.


Programul este susţinut de către Societatea Germană pentru Cooperare Internaţională.
Pentru implementarea acestuia în Moldova este responsabilă Camera de Comerţ şi Industrie.

Anterior s-a comunicat că termenul implementării Programul moldo-german de perfecţionare a calificării managerilor de la întreprinderile din Moldova a fost prelungit cu 3 ani – de la 1 ianuarie 2018 pînă la 31 decembrie 2020. Noul program de traininguri va permite de a pregăti participanţii pentru iniţierea contactelor şi cooperarea cu întreprinderile germane.

În cadrul Programului managerii moldoveni vor obţine dexterităţi necesare pentru implementarea reformelor la întreprinderile administrate în scopul sporirii competitivităţii companiilor şi transformarea lor în parteneri de încredere pentru cooperarea cu colegii germani.

Programul este implementat în două etape. Prima etapă se realizează în Moldova şi prevede organizarea de către Camera de Comerţ şi Industrie a cursurilor de pregătire a participanţilor la program - managerilor- de stagiere în Germania pentru a studia specificul mediului german de afaceri, a îmbunătăţi deprinderile de comunicare în business, studiere a tehnicilor de susţinere a negocierilor, a obţine noi cunoştinţe profesionale.

Etapa a doua a Programului se realizează în Germania şi prevede diverse stagii şi practici, vizitarea întreprinderilor, participarea la sesiuni şi traininguri practice. Programul este adressat managerilor din veriga medie şi superioară a întreprinderilor moldoveneşti cu potential de export, personal calificat, care vor să stabilească noi contacte sau să le extindă pe cele existente cu parteneri din Germania.

Cheltuielile pentru implementarea Programului pe teritoriul Germaniei le va acoperi partea germană. În RFG fiecare participant moldovean la Program va primi bursa de 400 de euro, va fi asigurat cu cazare, alimentaţie, transport. În acelaşi timp, cheltuieli le aferente pregătirii profesionale şi lingvistice a participanţilor la program pe teritoriul Moldovei vor fi acoperite din contul mijloacelor Programului de promovare a exportului moldovenesc, administrat de Ministerul Economiei şi Infrastructurii. Cheltuielile de călătorie în Germania vor fi achitate de întreprinderile respective, ai căror manageri participă la Programul de perfecţionare a calificării.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?