Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Turnul Eiffel va stinge luminile luni seară

16 oct. 2017,, 18:01   Externe
2702 0

Turnul Eiffel va fi stins luni seară pentru a aduce un omagiu victimelor atentatului cu mașină capcană de la Mogadiscio, în Somalia, care a provocat sîmbătă moartea a cel puțin 276 de persoane, a anunțat pe Twitter primarul Parisului, Anne Hidalgo, relatează AFP.

"Vom stinge în această seară @LaTourEiffel la miezul nopții pentru a aduce un omagiu victimelor atentatului produs la #Mogadiscio", a scris primarul din Paris, folosind hashtagurile "#NousSommesUnis" (Suntem uniți — n.r.) și "#Paris."

Cel puțin 276 de persoane au fost ucise și mai multe sute rănite în atentatul din centrul Mogadiscio, acesta fiind atentatul cel mai sîngeros din istoria Somaliei, potrivit poliției.

Atentatul nu a fost revendicat pînă în prezent, dar autoritățile și experții consultați de AFP nu au nicio îndoială că autorii au fost islamiștii somalezi shebab, care au legături cu Al-Qaida și comit frecvent atentate sinucigașe la Mogadiscio și în împrejurimile sale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?