Dodon e împotriva schimbării denumirii limbii de stat în Moldova

Dodon e împotriva schimbării denumirii limbii de stat în Moldova

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat, vineri, agenției RIA Novosti că intenționează să blocheze inițiativa de schimbare în Constituție a denumirii limbii de stat din "moldovenească" în "română".

Anterior, fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a propus amendamentul la Constituție, care prevede schimbarea denumirii limbii de stat din "moldovenească" în "română". Potrivit spuselor președintelui fracțiunii Tudor Deliu, 34 de deputați au semnat proiectul. Pentru ca Parlamentul să treacă la discutarea inițiativei de modificare a Constituției, este necesar să fie obținut avizul pozitiv al Curții Constituționale (CC), adoptat de cel puțin patru dintre cei șase judecători. Totodată, amendamentul va intra în vigoare, dacă cel puțin 67 deputați din Parlamentul cu 101 locuri votează pentru acest lucru.

"Nu este exclus că procedura urmează să fie inițiată. Socialiștii și președintele nu o vor sprijini categoric. Voi bloca inițiativa de a schimba denumirea limbii de stat", a menționat Dodon.

Dlui a explicat că, potrivit procedurii, Curtea Constituțională are șase luni la dispoziție ca să se pronunțe pe marginea acestei inițiative, apoi proiectul ajunge în Parlament. "Sper că nu se vor găsi 67 de voturi în Parlament, iar dacă vor vota, eu nu voi promulga (nu o voi semna -  nota red. Limba noastră de stat este moldovenească. Așa a fost și așa va fi", a subliniat Dodon.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load