Campionat de judo cu participarea a cinci campioni olimpici, la Manej

Campionat de judo cu participarea a cinci campioni olimpici, la Manej

În perioada 14-15 octombrie, la Manejul de Atletică Uşoară din Chişinău va avea loc al doilea Campionat Internaţional de Judo, categoria cadeţi, "Oleg Kretsul Cup", la care vor fi prezenţi în calitate de oaspeţi de onoare şi cinci campioni ai Jocurilor Olimpice.


Joi, în cadrul unei conferinţe de presă, prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale de Judo din Moldova, Corneliu Dudnic, a spus că "pentru Moldova vizita atleţilor emeriţi este o premieră totală, care va atrage la Campionat atenţia copiilor şi părinţilor".

"Anul viitor noi vom obţine includerea Campionatului în calendarul oficial al competiţiilor europene de judo", a menţionat el.

Campionul Jocurilor Paralimpice de Judo din 2008 (categoria nevăzători), Oleg Creţul, maestru emerit al sportului, a spus că, la invitaţia sa personală, la Chişinău vor veni sportivii ruşi Taghir Haibulaev, Arsen Galstean şi Mansur Isaev.

„Ei toţi au devenit campioni în 2012, la Jocurile Olimpice de la Londra, iar reprezentantul Franţei, Djamel Bouras, a devenit campion în 1996 în Atlanta. Anterior, noi ne-am întîlnit cu el pe tatami, la unul dintre campionatele Europei, în Olanda. Aflînd despre campionatul de la Chişinău, el a spus că va participa neapărat. Presupun că vizita în Moldova a unor asemenea luptători va demonstra încă o dată cît de frumos este acest gen de arte marţiale", a spus el.

Creţul a remarcat că afirmaţiile sale vor fi confirmate de un masterclass al celor cinci campioni, care va avea loc în ultima zi a turneului.

„Ce presupune acest masterclass? Vor fi prezentate cele mai bune trucuri ale campionilor. Consider că tinerii ce vor să afle despre lumea judo trebuie să vină şi să vadă în acţiune acest gen de sport. Va fi o privelişte frumoasă!", a spus maestrul emerit al sportului.

Directorul Şcolii Specializate de Judo din Chişinău, Dorin Gîncu, a spus că la Chişinău vin să concureze sute de atleţi din 15 ţări, printre care Azerbaidjan, Rusia, Georgia, Portugalia, Franţa, Ucraina, Tadjikistan, Grecia şi România.

"La competiţie vor participa 80 din 300 de elevi de-ai noştri. Ei se antrenează gratuit la şcoală numită în cinstea lui Oleg Creţul. Statul acoperă completamente cheltuielile şcolii. Pentru băieţi, campionatul va fi o încercare serioasă şi un test de rezistenţă", a comunicat el, menţionînd că scopul principal al echipei de antrenori din instituţie este "de a promova un stil de viaţă sănătos pentru generaţia tînără".

La campionat a anunţat că participă şi preşedintele Uniunii Europene de Judo, Serghei Soloveicik. La Chişinău este aşteptat şi un alt oaspete de onoare, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizir.

Campionatul începe la ora 10.00 în sălile de la Manejul de Atletică Uşoară, iar inaugurarea acestuia va avea loc la ora 15.00.


 


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Întrebarea zilei Toate

load