Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Moldova așteaptă noi investitori austrieci

12 oct. 2017,, 17:30   Economie
2515 0

Republica Moldova așteaptă noi investitori din Austria, propunîndu-le să utilizeze oportunitățile pentru investiții profitabile în industrie, infrastructură, agricultură și IT.

Declarația a fost făcură astăzi la Viena de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, în cadrul Forumul Economic moldo-austriac, organizat de Camerele de Comerț și Industrie al Moldovei și Austriei, relatează NOI.md.

Forumul Economic Moldo-Austriac constituie o bună oportunitate pentru mediul de afaceri din ambele state de a aprofunda relațiile comercial-economice bilaterale, precum și stabilirea unor noi parteneriate între companiile din Moldova și Austria, inițierea unor proiecte investiționale cu participarea agenților economici.

Potrivit vicepremierului Octavian Calmîc, dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu diferite state, atragerea investițiilor străine directe în economia națională, crearea condițiilor atractive pentru partenerii din alte state, constituie obiective primordiale pentru Guvernul Republicii Moldova, care este unul pro-business, axat pe reformarea și modernizare întreg spectrului social-economic și politic din țară. În context, ministrul Economiei și Infrastructurii a accentuat că în ultima perioadă au fost implementate mai multe programe de stat care au redus considerabil ”presiunea birocratică și de control” asupra agenților economici, fiind redus drastic numărul organelor de control, de la circa 60 la 13, numărul autorizațiilor – cu circa 25%, în timpul apropiat urmînd a fi eliminate încă cîteva sute, creat ”ghișeul unic”, care a redus posibilitatea obținerii licențelor cu circa 2,5 ori etc.

„Astăzi Republica Moldova, datorită acțiunilor întreprinse de Guvern, precum și acordurilor de liber schimb atît cu Uniunea Europeană și CSI, cît și cu alte state din diferite regiuni ale lumii, devine o platformă foarte atractivă pentru inițierea și dezvoltarea unor afaceri de succes pentru orice companie mondială”, a punctat vicepremierul Calmîc.

Drept exemplu, a fost menționată compania austriacă "Gebauer & Griller", care, începîndu-și activitatea în Republica Moldova în condiții dificile, astăzi este agentul economic, care, beneficiind de condițiile fiscale și de alt ordin, își extinde afacerile în țara noastră, inclusiv prin construcția unor noi hale de producere. Ministrul Octavian Calmîc a încurajat companiile austriece să vină cu investiții în Republica Moldova în diferite domenii, specificînd că țara noastră oferă posibilități în diverse domenii – industrie, infrastructură, agricultură, tehnologii informaționale etc.

Vicepremierul Calmîc a încurajat și companiile moldovenești să fie mai active în promovarea produselor sale pe diferite piețe. „Creșterea schimburilor comerciale cu Austria în primul semestru al anului curent, cu circa 10 la sută, iar a exporturilor moldovenești pe piața austriacă cu circa 37% indică că avem produse competitive, care sînt interesate pentru consumatorii de aici”, a punctat ministrul Economiei.

În cadrul Forumului, reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a Moldovei, Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului (MIEPO), companiilor prezente la reuniune au prezentat mediului de afaceri din Austria oportunitățile oferite de Republica Moldova pentru inițierea și dezvoltarea unor proiecte investiționale, propunerile sale de stabilire a parteneriatelor bilaterale etc. La lucrările Forumului participă și circa 10 companii din regiunea transnistreană, care, implementînd prevederile Acordului de liber schimb (DCFTA), colaborează activ cu partenerii din UE și alte piețe regionale.

Pe parcursul zilei de azi, delegația Republicii Moldova a avut o serie de întrevedere cu conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Austriei, diferitor agenții și companii austriece, în cadrul cărora au fost discutate posibilitatea dezvoltării unor parteneriate durabile, inițierea proiectelor investiționale etc. De exemplu, compania Danube Soya a prezentat conceptul unui proiect privind creșterea și procesarea soiei în Republica Moldova, bazat pe cele mai avansate și moderne tehnologii, care permite atît crearea noilor locuri de muncă, cît și creșterea exportului pe toate piețele lumii.

Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Austria, în perioada ianuarie-iulie 2017, a înregistrat suma de 61,244 milioane USD, cu circa 10% mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut. În perioada de referință, exporturile moldovenești în Austria au crescut cu 37 la sută, iar importurile au scăzut cu peste 12%.

Conform datelor Camerei Înregistrării de Stat, în Republica Moldova își desfășoară activitatea 98 de întreprinderi cu capital austriac, valoarea investițiilor în capitalul social fiind de circa 563 de milioane de lei. După valoarea capitalului investit, Austria se află pe locul 7 printre principalii investitori ai Republicii Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?