X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Cebotari comentează decizia UE de a sista finanțarea în sectorul justiției

11 oct. 2017,, 17:10   Politică
4280 2

Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, nu s-a arătat surprins de decizia Uniunii Europene privind stoparea finanțării reformelor în sectorul justiției, informează NOI.md.

Potrivit lui Cebotari, responsabilitatea pentru ratarea acestor fonduri importante în sectorul justiției o poartă cei care au fost la guvernare în anii 2014-2015.

„UE a anunțat la mijlocul lunii septembrie că, din cauza faptului că în anii 2014 și 2015 guvernarea de la acel moment nu a dedicat resurse și angajamente suficiente pentru a realiza strategia de reformă a justiției, toate acțiunile preconizate fiind realizate cu întîrziere, din motivele respective, banii planificați pentru acea perioadă nu vor debursați”, a declarat ministrul Justiției.

Misiunea UE la Chișinău a emis astăzi o declarație prin care anunță că UE nu va mai transfera fonduri pentru a susține reformele în sectorul justiției. În declarație se arată că autoritățile Republicii Moldova nu au îndeplinit condițiile UE pentru a primi un ultim transfer financiar în cadrul programului de reforme a sectorul justiției, în valoare de 28 de milioane de euro.

Șeful Delegației UE în Republica Moldova, ambasadorul Peter Michalko, a menționat că UE continuă să ofere suport moldovenilor, care lucrează din greu pentru un viitor mai bun. „Analizăm acum modul în care am putea să ajutăm cetățenii în anii care vin. Noi dorim să oferim prioritate proiectelor care îmbunătățesc direct viața moldovenilor”, a punctat Michalko.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?