X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Specialiștii avertizează! Risc sporit de erupție a vulcanilor

15 oct. 2017,, 15:00   Externe
4456 0

Conform unei echipe de cercetători de la Universitatea din Geneva (UNIGE) din Elveţia, o retragere masivă a apei poate declanşa erupţia vulcanilor care se află pe fundul mării.

Cazul pe care savanţii l-au avut în vedere a fost evaporarea masivă a Mării Mediterane de acum mai bine de 5 milioane de ani, eveniment cunoscut şi sub numele de Criza Messiniană. În acea perioadă, Marea Mediterană a fost ruptă de Oceanul Atlantic, iar fără această sursă de apă, marea a suferit o perioadă de desecare masivă, scrie Science Alert.

Acest fenomen a declanşat un altul, susţin cercetătorii, adică „ar fi cauzat ca presiunea să se schimbe şi ar fi afectat producţia de magmă”, conform geologului Pietro Sternai, unul dintre membrii echipei de cercetare de la UNIGE.

În acea perioadă, echipa sugerează că au avut loc circa 13 erupţii în jurul bazinului mediteranean, bazîndu-se pe dovezi furnizate de mineralele rezultate din magmă. Acest nivel de activitate vulcanică este de două ori mai ridicat decît în alte perioade.

Explicaţia este oarecum simplă: fără greutatea apei de deasupra, crusta s-a dilatat şi s-a umflat, permiţînd producţia magmei la presiuni mai mici şi mai aproape de suprafaţă.


Simulările computerizate ale echipei, prezentate în imaginea de mai sus, arată cît de mult Marea Mediterană s-a retras în această perioadă, cu linie albă continuă fiind reprezentat ţărmul actual al mării. Punctele roşii reprezintă evenimentele vulcanice care au avut loc, conform studiului cercetătorilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?