X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Ultima oră! Salariile au fost majorate

6 oct. 2017,, 15:50   Economie
7991 0

În Moldova salariile angajaților în sectorul bugetar calculate în baza Rețelei tarifare unice vor fi majorate cu 10 la sută, relatează NOI.md.

Acest fapt este prevăzut de modificările la Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, adoptate astăzi în Parlament în lectura finală.

În prezent, salariul de bază stabilit pe categoriile de salarizare (de la 1 pînă la 25) variază de la o mie de lei pînă la 2 mii de lei. Astfel, majorarea salariului va constitui de la 100 pînă la 200 de lei.

În ansamblu creșterea salariilor vizează peste 120 de mii de angajați bugetari din sfera educației, culturii și artei, asistenței medico-sanitare și sociale, educației fizice și sportului, științei și inovațiilor. De asemenea, vor fi majorate salariile militarilor, polițiștilor și altor angajați ai organelor de apărare națională, securitate de stat și ordine publică.

Majorarea va fi efectuată în două etape: pentru angajații instituțiilor de învățămînt, inclusiv de la școlile sportive, începînd cu septembrie, iar pentru angajații din alte sfere de activitate – începînd cu 1 ianuarie 2018. În ansamblu, pentru majorarea salariilor sînt necesari circa 337 de milioane de lei pe an.


Această măsură este prevăzută de programul de activitate a Guvernului pentru anii 2016-2018 și este orientat spre sporirea asistenței sociale a angajaților cu venituri mici din sectorul public.

În cadrul celei de-a doua lecturi a proiectului de lege liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu a solicitat majorarea salariilor cu 50 la sută, dar Guvernul nu a examinat amendamentele lui și Parlamentul a adoptat proiectul de lege în versiunea inițială sub forma de majorare a salariilor cu 10 la sută.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?