X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Copiii din suburbiile capitalei vor beneficia de transport gratuit

3 oct. 2017,, 17:50   Societate
1777 0

Circa 200 de copii vor beneficia de transport pentru a merge la instituțiile de învățămînt din localitățile Budești, Tohatin și Ciorescu din municipiul Chișinău.

Potrivit unei decizii aprobate astăzi de Consiliul Municipal Chișinău (CMC), prin care trei autobuze au fost trecute de la balanța CMC la cea a Direcției educație, tineret și sport din capitală.

Solicitat de agenție, șeful adjunct al Direcției educație, tineret și sport din mun. Chișinău, Viorica Negrei, a menționat că transportarea copiilor cu cele trei autobuze se va face conform unui grafic și traseu prestabilit.

„Vor fi transportați copiii din localitățile în care nu există instituții de învățămînt cu predare în limba romînă sau nu activează clasele gimnaziale. Astfel, aproximativ o sută de copii vor merge în școala din Budești, peste 50 la Tohatin și în jur de 40 la școala din Ciorescu”, a spus Negrei.

De asemenea, sursa citată a specificat că autobuzele urmau să circule pe acest traseu începînd cu luna septembrie, însă decizia a fost tărăgănată. „După ce Consiliul a aprobat proiectul, urmează să înregistrăm mijloacele de transport, ulterior acestea vor fi puse în circulație”, a precizat Viorica Negrei.


Totodată, autoritățile municipale își propun ca elevii să poată circula la instituțiile de învățămînt din vecinătate începînd cu luna octombrie curent.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?