În 22 septembrie, la ora 23.01, începe toamna astronomică.
Trecerea în anotimpul toamnă din punct de vedere astronomic este marcată de echinocțiul de toamnă. Există două astfel de fenomene: echinocțiul de primăvară și echinocțiul de toamnă. Soarele se află exact pe ecuatorul ceresc, iar ziua şi noaptea au o durată egală în orice loc al planetei, cu excepţia regiunilor polare. În emisfera sudică a Pămîntului, data de 22 septembrie marchează începutul primăverii.
Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică - potrivit site-ului Observatorul Astronomic Vasile Urseanu.
În această zi, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale Est şi Vest.
În zona Polului Nord începe lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud, Soarele va sta deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară.
Din momentul echinocţiului de toamnă, durata zilei descreşte, iar cea a nopţii creşte, pînă la solstiţiul de iarnă, începutului iernii astronomice, care are loc în jurul datei de 21 decembrie.
Echinocţiul (numit şi echinox), momentul cînd ziua şi noaptea sunt egale în orice loc de pe Pămînt, are loc de două ori pe an.
Primul echinocţiu al anului are loc în jurul datei de 21 martie, în momentul cînd Soarele traversează ecuatorul ceresc trecînd din emisfera sudică în cea nordică, iar al doilea echinocțiu, cînd soarele traversează ecuatorul ceresc trecînd din emisfera cerească nordică în cea sudică, în jurul datei de 23 septembrie.
În datele echinocţiului, Soarele răsare în orice punct de pe glob, cu excepţia polilor, aproximativ la ora 06:00 şi apune aproximativ la ora 18:00 (ora locală). Aceste ore nu sunt exacte din mai multe motive:
Soarele are un diametru mult mai mare decît al Terra şi de aceea în orice moment, mai mult de jumătate din Pămînt poate fi luminat de soare,
Datorată fusului orar, cele mai multe locuri din lume folosesc ora locală oficială care diferă cu mai multe minute, sau chiar ore, de cea solară.
Chiar şi acolo unde ora locală oficială este aceaşi cu ora solară, oamenii nu vor vedea soarele răsărind exact la 06:00 şi apunând exact la ora 18:00, din cauza aşa numitei ecuaţii a timpului determinată de înclinaţia orbitei Pământului şi de plasarea lui excentrică în orbită. La echinocţii, diferenţa poate fi de +8 şi respectiv −8 minute,
Răsăritul şi apusul soarelui sunt de obicei definite ca ivirea sau dispariţia marginii superioare a discului solar şi nu a centrului său, care devine vizibil, sau dispare, cu la o diferenţă de cel puţin un minut. La aceasta se adaugă şi fenomenul de refracţie atmosferică care schimbă poziţia aparentă a soarelui, iar aceste două efecte combinate fac ca ziua la echinocţiu să aibă 12 ore şi 7 minute, iar noaptea doar 11 ore şi 53 de minute. Diferenţete cresc odată cu latitudinea astfel încât până la aprox. 100 de km de fiecare pol, în ziua echinocţiului, soarele este pe cer 24 de ore,
Înălţimea orizontului determină lungimea zilei. Ziua este mai lungă pentru un observator situat pe vârful unui munte şi mai scurtă dacă ar sta în vale.
Primii care revendică descoperirea acestui eveniment sunt grecii
Denumirea vine din latină – și se traduce prin – noapte egală. Mai precis descoperirea echinocțiilor și a succesiunii acestora i s-ar datora unui astronom și matematician din secolul al doilea înainte de Hristos, pe numele său Hipparchus (cca. 190 -120 î. Hr.), ale cărui concluzii s-au bazat pe mai vechile observații astronomice ale unui alt astronom grec, Aristarchus din Samos care, cu o sută de ani înainte descoperise diferența între anul sideral și cel tropic. Cu toate acestea legenda pe care grecii o leagă de echinocțiul autumnal este mult mai veche.
În 2017, în emisfera nordică acest fenomen astronomic are loc la 22 septembrie
La latitudinile țării noastre, în zile din preajma acestei date, Soarele va culmina la amiază la o înălțime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanței unghiulare dintre zenit și orizont. Echinocțiul de toamnă se produce la 23 h 01 m (timp legal românesc).
Echinocțiul de toamnă - cînd Soarele traversează Ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică
În emisfera nordică, echinocțiul de toamnă are loc în momentul în care longitudinea aparentă a Soarelui este de 180 grade. În această zi, în emisfera australă începe primăvara.
De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeași dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582), echinocțiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie. După producerea acestui fenomen astronomic, orele de lumină vor începe să scadă, până la solstițiul de iarnă, de la 21 decembrie.
Calendarul popular păstrează în zona echinocțiului de toamnă amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea și renașterea Zeiței Mumă, de origine neolitică, peste care părinții bisericii creștine au suprapus moartea, numită Adormirea, și nașterea Fecioarei Maria. Importanța sărbătorii care deschide ciclul de înnoire a timpului la echinocțiul de toamnă, Sântămărie Mare, este subliniată de postul de două săptămâni care o prefațează (1-14 august), de pelerinajele organizate la mănăstirile cu același haram, de deschiderea unui important sezon de nunți (16 august — 14 noiembrie), de începerea tîrgurilor și iarmaroacelor de toamnă, de praznicele de pomenire a morților și de pomenile date pentru cei în viață etc.
După aproximativ un ciclu lunar de la moartea Fecioarei, creștinii îi celebrează nașterea. Unele obiceiuri ale sărbătorii a fost preluate de următoare sărbătoarea din calendarul creștin, Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie). La aceste sărbători, hotar între vara și iarna anului agrar, se desfășoară numeroase practici cultice, profilactice și economice.
Cînd întunericul învinge lumina
Echinocțiul de toamnă… atunci cînd întunericul domnește în aceeași măsură cu lumina, după lunga domnie a soarelui… de la echinocțiul de primăvară încoace.
Adăuga comentariu