Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Un festival al berii a fost anulat în urma unor critici

20 sep. 2017,, 02:30   Externe
3621 0

Autoritățile din Kuala Lumpur au interzis organizarea unui festival al berii care amenința, potrivit unui partid islamist, să transforme orașul "într-un mare centru al viciului în Asia".

Consumul de alcool este o practică obișnuită în rîndul unor importante minorități etnice din această țară majoritar musulmană. Însă oamenii politici și islamiștii denunță tot mai frecvent aceste evenimente considerate antimusulmane.

Festivalul ''Better beer'', prezentat ca cel mai mare festival al berii artizanale din Malaezia, ar fi trebuit să aibă loc între 6 și 7 octombrie, într-un centru comercial în apropiere de Kuala Lumpur.

Însă săptămîna trecută, Partidul islamic pan-malaezian (PAS), un obișnuit al acestor denunțuri, a declarat că evenimentul ar putea degenera în acte criminale, violuri și relații sexuale libere.

Organizatorii și-au exprimat luni dezamăgirea, subliniind că municipalitatea a invocat chestiuni cu caracter "sensibil" pe care le implică acest eveniment pentru a justifica interzicea lui.


Municipalitatea a confirmat anularea, precizînd că va sesiza justiția în cazul în care festivalul va avea totuși loc. Malaezia practică în general un islamism moderat, dar islamismul conservator cîștigă tot mai mult teren.

Aproximativ 60% dintre cei 30 de milioane de locuitori sînt musulmani, însă în țară există importante minorități chineze și indiene.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?