Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Economia se restabilește, dar nu suficient, experți

9 sep. 2017,, 12:00   Economie
3157 1

Economia încearcă să iasă din criza care a avut loc în anii 2014-2015. Aceasta a început să se restabilească, însă nu suficient pentru un trai decent.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

Consilierul președintelui Republicii Moldova în domeniul economic, Elena Gorelova, a declarat în cadrul emisiunii că se observă o oarecare îmbunătățire a unor indicatori macroeconomici, se restabilesc ritmurile creșterii economice, dar acestea nu sînt suficiente pentru a asigura un nivel decent de trai, condiții bune de susținere a businessului mic și mijlociu, a fermierilor. „Desigur, oamenii nu văd aceste schimbări pentru că aceștia continuă să plece în masă din țară, în special generația tînără, ceea ce trebuie să facă necesară întrebarea ce va fi mai departe?”, spune Elena Gorelova.

În opinia ei, chiar dacă se va reuși atragerea investitorilor străini, Republica Moldova rămîne cu tot mai mică forță de muncă de calitate. „Din păcate, de rînd cu exportul de mărfuri, noi exportăm din ce în ce mai multă forță de muncă”, spune consilierul.

Și expertul în economie Veaceslav Ioniță este de părere că în general economia se restabilește. În opinia lui, scăderea leului în raport cu valutele internaționale a lovit asupra exporturilor. „Eu niciodată n-am văzut ca în a doua jumătate a anului să scadă exporturile comparativ cu prima jumătate. La noi niciodată n-a fost așa ceva, de regulă, exporturile cresc”, a spus expertul referindu-se la datele pentru anul 2016.

Totodată, Veaceslav Ioniță susține că actualmente economia nu poate absorbi sume mari de lei, iar Banca Națională a Moldovei este nevoită să înghețe 40% din resursele care se află în băncile comerciale și să plătească dobîndă pentru acest lucru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?