Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Legea medicamentelor, cu carențe și riscuri

8 sep. 2017,, 14:29   Societate
3435 1

Avînd în vedere că Legea cu privire la medicamente a fost aprobată în anul 1997, iar unele articole sînt depășite, se impune o abordare sistemică în scopul reglementării condițiilor noi în domeniul medicamentului, notează NOI.md cu referire la un comunicat al IDIS Viitorul.

Proiectul de lege propus pentru consultări publice conține un șir carențe și riscuri specifice, cum sînt densitatea amplasării farmaciilor nejustificat de mare, riscuri legate de comercializarea medicamentelor prin magazine specializate, trasabilitatea și fluxul de medicamente nu sînt suficient de eficiente, accesul redus la medicamente compensate și în mediul rural, riscul pătrunderii produselor de calitate joasă și contrafăcute, reglementarea neeficientă a formării prețurilor la medicamente și multe altele.

Maria Cojocaru-Toma, expertă în politici farmaceutice, constată în nota analitică la proiectul cu privire la medicamente că riscurile și impedimentele din proiectul de lege vor duce, în ultimă instanță, la devieri grave de la politicile statului în domeniile respective, care presupun medicamente mai scumpe, de o calitate mai joasă și inaccesibile, riscul măririi nejustificate și necontrolate a consumului de produse farmaceutice.

Maria Lăpteanu, șefă de direcție de la Ministerul Sănătății, a specificat în cadrul evenimentului că Ministerul va veni cu modificări la Legea medicamentului și va ține cont de necesitățile populației, în special ce ține de magazinele specializate de comercializare a medicamentelor.

Reprezentanții farmaciilor sînt de părere că în prezent e nevoie de canalizarea eforturilor pe aprovizionarea cu medicamente a locuitorilor din Republica Moldova, în condițiile în care în unele regiuni ale țării chiar sînt probleme.


Principalele recomandări de îmbunătățire a Legii cu privire la medicamente vizează ajustarea proiectului Legii la rigorile europene şi internaţionale de bune practici referitoare la asigurarea calităţii şi siguranţei medicamentelor, asigurarea monitorizării și raportării semestriale de către AMDM cu privire la activitatea tuturor agenților economici implicați în buna asigurare a deservirii populației cu produse medicamentoase.

Totodată, autoarea notei analitice susține că e nevoie de îmbunătățirea textului proiectului Legii cu privire la medicamente, care conține încălcări și abateri de la norme unanim acceptate cu privire la stocarea, păstrarea, calitatea și eliberarea medicamentelor, inclusiv cu redactarea termenilor în domeniu. De asemenea, e nevoie de efectuarea unei analize profunde și multidimensionale a impactului pe care îl va avea proiectul Legii cu privire la medicamente asupra populației, inclusiv celei din localitățile rurale, în scopul asigurării protecţiei drepturilor cetățenilor la asistență farmaceutică, iar modificările în sistemul farmaceutic să fie corelate cu reforma sistemului de sănătate în ansamblu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?