Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Noi prevederi în Codul muncii, pentru protejarea drepturilor femeilor însărcinate

24 aug. 2017,, 18:50   Societate
5103 0

Codul Muncii a fost completat cu prevederi pentru protecția drepturilor femeilor însărcinate şi celor care au născut de curînd.

Modificările respective vor fi publicate mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, transmite MOLDPRES. Conform documentului, femeile care au copii în vîrstă de pînă la trei ani, în cazul în care nu au posibilitatea să-şi îndeplinească obligaţiile de muncă, vor fi transferate la un alt loc de muncă, cu menținerea salariului mediu de la locul precedent, pînă cînd copiii împlinesc vîrsta de trei ani.

Documentul mai prevede că angajatorul va fi obligat, la solicitare, să stabilească ziua sau săptămîna de muncă parţială pentru femeile gravide, dar și pentru salariații care au copii în vîrstă de pînă la 10 ani sau copii cu dizabilități ori salariații care îngrijesc de un membru bolnav al familiei.

În cazul în care munca prestată de către o femeie gravidă va prezenta riscuri pentru securitatea sau sănătatea acesteia ori poate avea repercusiuni asupra sarcinii sau alăptării, angajatorul va lua măsurile necesare pentru ca, printr-o modificare temporară a condițiilor de muncă, să excludă influența factorilor de risc asupra persoanelor menționate.

Totodată, conform completărilor operate, angajatorul va informa salariații despre funcțiile vacante cu normă întreagă și pe fracțiune de normă apărute în cadrul unității, în termen de cinci zile lucrătoare de la data apariției lor. Informația privind funcțiile vacante va fi adusă la cunoștința salariaților și reprezentanților acestora printr-un anunț public, plasat pe un panou informativ cu acces general la sediul unității, precum și pe pagina web.


Completările Codului Muncii nu vor implica cheltuieli suplimentare din bugetul de stat sau din contul angajatorilor privați.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?