Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Profesorii ar putea renunța la proteste

21 aug. 2017,, 13:52   Societate
3517 1

Au ajuns la un consens, deo­camdată. Profesorii renunță la protestele de amploare anunțate anterior.

Asta pentru că, ne spune președintele Federației Sindicale a Educației și Științei din Repu­blica Moldova, Dumitru Iva­nov, salariile acestora vor fi majorate începînd cu data de 1 septembrie.

Comisia de negocieri din par­tea Guvernului şi a Federaţiei Sin­dicale a Educaţiei şi Ştiinţei s-a în­trunit recent într-o nouă şedinţă, prezidată de prim-ministrul Pavel Filip. Părţile au vorbit despre pro­blemele din sistemul educaţie şi despre posibilităţile de depăşire a acestora. Printre principalele pro­bleme au fost enumerate nivelul scăzut de salarizare a pedagogi­lor, calitatea proastă a pregătirii cadrelor didactice, exodul peda­gogilor. Premierul a menţionat că se impune o abordare complexă a problemelor din ramură, şi anu­me: implementarea reformei sa­larizării şi reformarea sectorului educaţiei, astfel încât acesta să devină unul eficient.

Mulțumiți și nu prea

În urma discuţiilor, părţile au convenit asupra majorării sala­riilor cadrelor didactice din în­văţământul general şi profesio­nal-tehnic cu 11,3% începând cu 1 septembrie anul curent. Astfel, majorarea salariului unui pro­fesor va constitui de la 333,9 la 621,4 lei, în funcție de vechimea în muncă și de gradul didactic, iar cea a salariului unui profesor cu studii medii de specialitate și a unui metodist cu studii superioa­re – de la 302,8 la 545,1 lei. Chiar și așa, sindicaliștii nu sunt pe de­plin mulțumiți și spun că vor soli­cita noi negocieri.


„Sigur că nu suntem mulțumiți. Nu am fost de acord cu această majorare, pentru că trebuia să fie mult mai mare. Acum am accep­tat, dar până la Anul Nou vom insista asupra unor noi negocieri pentru a stabili un salariu decent profesorilor”, a spus Dumitru Iva­nov.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?