X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

O epavă legendar, găsită după 72 de ani de la scufundare (FOTO)

22 aug. 2017,, 02:00   Externe
2307 0

Scufundat de un submarin japonez, cu două săptămîni înainte de sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial, crucișătorul american USS Indianapolis a rămas mult timp de negăsit.

Epava sa a fost localizată 72 de ani mai tîrziu în Marea Filipinelor, la o adîncime de 5,5 kilometri, a anunțat Paul Allen, cofondator al Microsoft, care a condus echipa ce a realizat căutările, relatează duminică AFP.

Nava USS Indianapolis, la bordul căreia se afla un echipaj de 1.191 de oameni, s-a scufundat în noaptea de 29 spre 30 iulie 1945.

Crucișătorul american a fost torpilat de submarinul japonez I-58 la doar cîteva zile după ce efectuase o misiune secretă: să transporte componentele și uraniul bombei atomice ce urma să fie folosită pe 6 august 1945 la Hiroshima.

Aproximativ 800 de bărbați, mulți fără veste de salvare, care au supraviețuit scufundării navei, au stat agățați de plute improvizate în apele pline de rechini timp de aproape cinci zile. Cînd echipele de salvare au sosit, au mai fost găsiți în viață doar 316. Dintre aceștia, 22 trăiesc și astăzi, potrivit Marinei SUA.


"Să poți avea ocazia să aduci un omagiu oamenilor curajoși de pe USS Indianapolis datorită descoperirii unei nave care a jucat un rol atît de important pentru încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, este o adevărată onoare", a spus Paul Allen.

Potrivit Marinei SUA, această descoperire este remarcabilă avînd în vedere "adîncimea la care a fost găsită epava".

Echipa lui Paul Allen continuă explorarea sit-ului și intenționează să propună o explorare video în direct a epavei în următoarele săptămîni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?