X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Bill Gates și-a întors titlul de cel mai bogat om din lume

29 iul. 2017,, 05:00   Externe
3637 0

Directorul general şi fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a scăzut din nou pe al doilea loc în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume, după cîteva ore în care a fost în vîrf, în urma unei deprecieri a acţiunilor companiei sale, relatează Time.com, citat de News.ro.

Acţiunile Amazon au scăzut cu aproximativ 3% după ce, joi după-amiază, grupul a anunţat rezultatele financiare pentru al doilea trimestru al anului. Astfel, averea lui Bezos a scăzut de la 90,9 miliarde de de dolari la 89,8 miliarde de dolari.

Bill Gates, care are o avere de 90,8 miliarde de dolari, se află din nou pe primul loc.

Joi dimineaţă, acţiunile companiei au ajuns la un nivel record, dar s-au depreciat după ce Amazon a anunţat un venit net de 197 de milioane de dolari – o scădere cu 77% faţă de venitul de 857 de milioane de dolari din al doilea trimestru al anului trecut.

De asemenea, Amazon a estimat că, în trimestrul în curs, fie va înregistra pierderi ale venitului operaţional de pînă la 400 de milioane de dolari, fie un cîştig de pînă la 300 de milioane de dolari. Aceste cifre sînt mult sub estimările anterioare de venit, de 900 de milioane de dolari.


Jeff Bezos este al şaselea nume care ajunge pe primul loc în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume în ultimii 30 de ani. Bill Gates fost cel mai avut om din lume în ultimii patru ani.

Lansat în 1994 ca un magazin de cărţi electronice, Amazon a remodelat peisajul retail-ului din Statele Unite şi nu numai. Amazon mai este recunoscut şi pentru serviciile sale de cloud precum şi pentru ambiţiile din ce în ce mai mari ca producător de hardware şi de software.

Jeff Bezos, care a fost şi unul din primii investitori Google, deţine companii importante precum IMDB.com, serviciul de streaming video pentru jocuri Twitch sau Blue Origin, compania spaţială care rivalizează cu Space X.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?