Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Filip a discutat cu reprezentantul UNICEF noul program de ţară pentru Moldova

27 iul. 2017,, 11:40   Societate
1731 0

Noul program de ţară al UNICEF pentru Moldova pentru perioada 2018-2022 a fost discutat marţi la întrevederea prim-ministrului Pavel Filip cu reprezentantul UNICEF pentru RM, Nune Mangasaryan, care îşi încheie mandatul la Chişinău.

Potrivit unui comunicat al Serviciului de presă al Guvernului, ea a spus că programul, care va fi aprobat în luna septembrie, va avea la bază două priorităţi: asigurarea sistemelor şi serviciilor sensibile şi echitabile pentru copii şi schimbările sociale în drepturile copiilor.

Prim-ministrul a salutat elaborarea noului program de ţară UNICEF, care este aliniat cu Cadrul de Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă Republica Moldova-ONU, precum şi cu agenda de reforme naţionale. El a dat asigurări că Guvernul va face tot ce îi stă în puteri pentru a asigura buna implementare a obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă.

Premierul i-a mulţumit oficialului pentru contribuţia personală la elaborarea Strategiei de protecţie a copilului, de reformare a justiţiei, de sănătate publică, ultima fiind aprobată săptămîna trecută de Parlament şi urmînd a fi implementată.

Potrivit lui, despre rezultatele activităţii lui Nune Mangasaryan vorbesc şi datele statistice. Astfel, în perioada mandatului ei, numărul de copii din instituţiile rezidenţiale s-a redus de cinci ori, ca urmare a reformei sectorului justiţiei, numărul de copii din detenţie s-a redus de trei ori, în timp ce numărul copiilor cu necesităţi speciale şi dizabilităţi care îşi fac studiile în şcolile generale a crescut de patru ori.

Pavel Filip i-a urat succes lui Nune Mangasaryan în noua sa funcţie în cadrul Cartierului general al Naţiunilor Unite de la New York, de unde va patrona regiunea noastră geografică, exprimîndu-şi încrederea că ea va fi un ambasador şi un prieten fidel al Republicii Moldova.

În prezent, în Republica Moldova sînt în derulare nouă proiecte, finanţate şi implementate de Reprezentanţa UNICEF în perioada 2013-2017, cu o sumă totală a angajamentelor de 6,71 milioane de euro.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?