X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Noi mari proiecte investiţionale pentru Comrat

26 iul. 2017,, 11:40   Economie
2765 0

Pentru realizarea proiectului de creare la Comrat a subunităţii Zonei Antreprenoriatului Liber „Valcaneş”, în viitorii doi ani, din Fondul Naţional pentru Dezvoltare Regională vor fi alocați 20 de milioane de lei, totodată, 5 milioane de lei vor fi acordați în aceste scopuri anul curent, relatează NOI.md.

Potrivit unui comunicat al Serviciului de presă al başcanului Găgăuziei, acest subiect a fost discutat în cadrul vizitei de lucru la Comrat a preşedintelui Moldovei, Igor Dodon, care în timpul acesteia în autonomie, printre altele, a luat cunoştinţă de Planul general de creare a subzonei ZAL „Valcaneş” la Comrat.

După cum s-a menţionat, pentru realizarea proiectului au fost deja rezervate 50 hectare de teren. Există şi „investitorul ancoră”, care şi-a anunţat disponibilitatea de a deschide în subzonă un sector de producţie prevăzut pentru 400 de locuri de muncă, cu planul extinderii lui pînă la 2 mii de locuri de muncă.

Preşedintele Moldovei a scris în reţelele sociale după familiarizarea cu Planul general de creare la Comrat a subzonei ZAL „Parcul de producţie „Valcaneş” că investitorii care vor dori să deschidă sectoare de producţie la Comrat vor beneficia de infrastructură pregătită şi terenuri pentru amplasarea lor. „În acest mod, agenţii economici vor putea economisi o parte considerabilă din mijloace, care va fi reinvestită în construcţia infrastructurii suplimentare. În acest caz, este vorba despre investiţii în valoare de zeci de milioane de euro”, a menţionat Igor Dodon.

Anterior s-a comunicat că în cadrul ZAL Parcul de producţie „Valcaneş” vor fi create două noi subzone – la Comrat şi Ceadîr Lunga, iar teritoriul ei total se va extinde cu 92,25 ha. În particular, în componenţa ZAL Parcul de producţie „Valcaneş” vor fi incluse terenuri de pămînt cu suprafaţa de 50,3 ha la Comrat şi 41,95 ha – la Ceadîr Lunga.


După extinderea acestei zone, un şir de investitori sînt dispuşi să realizeze pe teritoriul ei mari proiecte investiţionale. Printre acestea se numără una dintre cele mai mari companii de producere a cablajului electric pentru ramura constructoare de maşini – Fujikura (Japonia), precum şi compania industrială turcă Gebze.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?