Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

MAE al Rusiei: situaţia în reglementarea Transnistreană se agravează

15 iul. 2017,, 12:00   Societate
6004 6

Situaţia în reglementarea transnistreană continuă să se agraveze, a declarat vineri, în cadrul unui briefing, reprezentantul oficial al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Maria Zaharova.

Ea a explicat că "potenţialul pozitiv, creat de către cele două întrevederi din ianuarie şi martie ale preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, cu "preşedintele" de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, este irosit fără niciun efect".

"Cel mai important format de negocieri pentru reglementarea conflictului transnistrean, formatul "5+2", este blocat. O realizare importantă din ultimul timp - reluarea, după doi ani de pauză, a activităţii oficiale a "Reuniunii permanente", cu implicarea activă a Rusiei şi Preşedinţiei germane în OSCE - din păcate, nu s-a dezvoltat", a accentuat diplomatul.

Potrivit ei, teza Preşedenţiei austriece a OSCE, despre faptul că fiecare întîlnire în formatul "5+2" trebuie să aibă un rezultat vizibil, care constă semnarea anumitor înţelegeri, pare nejustificată.

"Dacă ambele părţi ale conflictului ar putea să se înţeleagă individual, atunci n-ar fi nevoie de mediere internaţională", consideră Zaharova.


"Sperăm că pînă la sfîrşitul mandatului, preşedinţia austriacă a OSCE îşi va revizui atitudinea faţă de necesitatea "Reuniunii permanente" a membrilor procesului. De asemenea, credem că grupurile de lucru de sector din Chişinău şi Tiraspol vor intensifica eforturile în soluţionarea problemelor care au fost discutate în timpul întrevederilor liderilor Moldovei şi Transnistriei, care ne pare că nu vor avea o oarecare dezvoltare şi realizare", a declarat ea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?