X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Ceea ce fac democrații, o bombă cu efect întîrziat – declarație

28 iun. 2017,, 13:31   Politică
4608 10

Reprezentanții partidelor de opoziție îndeamnă guvernarea să țină cont de avertismentul emis de parlamentarii europeni în scrisoarea trimisă conducerii de vîrf a țării.

Intervievați de NOI.md, deputatul liberal-democrat Tudor Deliu și deputata comunistă Elena Bodnarenco au menționat că ignorarea acestui semnal negativ din partea partenerilor europeni ar putea avea consecințe neașteptate pentru Republica Moldova.

„Dacă ne uităm atent în lista semnatarilor scrisorii, acolo sînt reprezentanții tuturor familiilor partidelor europene. Cred că Moldova trebuie să țină cont de această avertizare, deoarece, în ultimă instanță, ei sînt cei care au creionul în mînă atunci cînd se pun în discuție problemele referitoare la Moldova: mă refer și la finanțare, și la alte facilități acordate de UE. Este un semnal foarte clar dat de către europarlamentari: «fiți atenți, dragii noștri, deoarece nu puteți face ce vreți, iar mai apoi să cereți de la noi anumite lucruri»”, a menționat Tudor Deliu.

În opinia liberal-democratului, cel mai probabil, guvernarea va ignora acest semnal și „se va axa doar pe ceea ce îi convine”, exact cum au procedat în cazul avizului Comisiei de la Veneția. „Ceea ce au declarat democrații în ultimul timp - că nu contează ce ne spun alții, noi vom face ceea ce vrem noi – mă tem că poate fi o bombă cu efect întîrziat pentru Republica Moldova”, a subliniat el.

Și Elena Bodnarenco s-a arătat convinsă că democrații nu se vor dezice de acest proiect de lege. Ea a remarcat că ignorarea poziției exprimate de cei 25 de europarlamentari ar putea avea consecințe nefaste pentru țară.


„Este foarte interesant că și președintele PDM, și președintele țării și-au expus opinia că nimeni nu are dreptul de a interveni în treburile interne ale statului. Este clar că nu le este comodă opinia deputaților europeni, dar există terminologia diplomatică, care trebuie înțeleasă chiar și dacă este scrisă printre rînduri. Nu știu ce urmări ar putea avea ignorarea opiniei partenerilor de dezvoltare, celor care vin cu ajutoare și rezolvă problemele create de acest guvern”, a comentat Bodnarenco.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?