Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Viorel Morari dezvăluie ce au găsit procurorii în casa lui Melniciuc

28 iun. 2017,, 08:30   Societate
15289 3

În urma perchezițiilor de ieri procurorii anticorupție au ridicat de la domiciliul judecătorului Oleg Melniciuc, o sumă cheș de circa 10 mii de euro, a declarat pentru Deschide.MD, șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.

Sursa citată a explicat că urmărirea penală a fost începută pe 7 martie în baza procesului penal pe care îl avea în gestiune PA după ce „averile” magistratului au făcut obiectul unor investigații jurnalistice.

Viorel Morari a declarat că iniţial procurorii au decis neînceperea urmăririi penale, dar au sesizat Autoritatea Națională de Integritate (ANI) ca să verifice corectitudinea declarării veniturilor şi proprităţilor magistratului, inclusiv prin prisma unui posibil conflict de interese. ANI-ul le-a răspuns că este încă nefuncțională, fapt care i-a determinat pe procurori să reia investigațiile pornind urmărirea penală pe faptul îmbogăţirii ilicite.

Prin urmare procurorii anticorupție au analizat veniturile obținute legal, proprietățile și cheltuielile pe care le-a avut magistratul, constatînd o diferență de peste 700 de mii de lei între bunurile procurate și mijloacele dobîndite legal.

„Noi am calculat veniturile lui oficiale în perioada 20014-2016, apoi am calculat cît a cheltuit el în perioada respectivă şi am constatat că bănuitul a cheltuit cu peste 700 de mii de lei mai mult decît a cîştigat. Totodată sînt bănuieli în privinţa donaţiilor pe care acesta le primea aproape în fiecare an de la mama sa pensionară care nu a declarat niciun venit la FISC”, ne-a declarat Viorel Morari.


Revenind la investigația jurnalistică în baza căreia anul trecut a fost pornit un proces penal, aceasta se referă la blocul locativ de pe strada Hristo Botev 6, din Chișinău, care se construiește în prezent pentru magistrații Judecătoriei sectorului Rîșcani din Capitală și copiii acestora. În clădirea respectivă s-au ales cu apartamente și chiar spații comerciale mama și cîteva rude de-ale lui Oleg Melniciuc.

Oleg Melniciuc, anterior președinte al Judecătoriei sectorului Rîșcani al Capitalei, a ratat acum cîteva luni fotoliul de vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău. Consiliul Superior al Magistraturii nu i-a acceptat cererea de a fi numit repetat în funcție, după ce președintele Igor Dodon a respins candidatura magistratului la începutul lunii ianuarie. Acum doi ani, CSM l-a propus pe Oleg Melniciuc, pe atunci judecător și vicepreședinte al Judecătoriei sectorului Rîșcani, la funcția de președinte al aceleiași instanțe. Nicolae Timofti a scris negru pe alb că obiectivitatea magistratului provoacă îndoieli.

Anterior, la Adunare generală a judecătorilor, el a candidat la funcția de membru al Colegiului pentru selecția și cariera judecătorilor, dar nu a fost ales. Oleg Melniciuc a criticat în repetate rînduri reorganizarea sistemului judecătoresc.

Pentru îmbogăţire ilicită, legea prevede o amendă de 500 de mii de lei sau pînă la 15 ani de puşcărie. În ambele cazuri cu privarea dreptului de a ocupa o funcţie sau exercita o activitate pe un termen de pînă la 15 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?