X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Un vas a naufragiat în Columbia

26 iun. 2017,, 14:10   Externe
1565 0

Cel puțin nouă persoane și-au pierdut viața, iar alte 28 au fost date dispărute după naufragiul, duminică, în Columbia, al unui vas la bordul căruia se aflau aproximativ 170 de pasageri pe lacul din Guatape, un sit turistic din nord-vestul țării, au informat autoritățile locale, scrie AFP.

"Deocamdată, oficial sînt nouă morți" și "vreo 28 de dispăruți", a declarat presei directoarea departamentului administrativ de prevenire a dezastrelor al departamentului Antioquia, Margarita Moncada.

"El Almirante", o navă cu patru punți, s-a scufundat duminică după-amiază în lacul barajului El Penol din Guatape, la aproximativ 68 de kilometri de Medellin.

Într-o înregistrare video care circulă pe rețele sociale și pe care AFP a putut să o autentifice, se poate observa cum vasul se clatină, după care se scufundă rapid. Zeci de ambarcațiuni și jet skiuri s-au apropiat imediat pentru a salva pasagerii.

Naufragiul s-a produs în jurul orelor 14.00 (19.00 GMT) pe acest lac foarte aglomerat, în special în weekendurile prelungite ca în cazul de față, luni fiind zi de sărbătoare în Columbia.

"Naufragiul a fost rapid, s-a produs în cîteva minute (...), iar ambarcațiunile care se aflau în zonă au venit în ajutor", a declarat căpitanul echipei de pompieri din Envigado, Bernardo Morales.

Potrivit acestuia, motivul naufragiului rămîne deocamdată neexplicat.

"Din ce am văzut pe înregistrarea video, vasul se afla foarte aproape de port, foarte aproape de mal (...) și nu știm dacă naufragiul a fost provocat de o problemă mecanică, electrică sau de supraaglomerare", a adăugat căpitanul.

O femeie care a supraviețuit naufragiului a povestit că cele două punți inferioare erau "suprapopulate" și că la bord se aflau "mulți copii".

"Am început să simțim că vasul se va răsturna", a povestit la televiziune această martoră.

"În fața urgenței de la Guatape @FuerzaAereaCol și serviciile de salvare fac față situației. sîntem pregătiți să oferim asistența necesară", a scris pe contul său de Twitter președintele Columbiei, Juan Manuel Santos.

Frente a emergencia en Guatapé, @FuerzaAereaCol y organismos de socorro atienden situación. Estamos prestos a brindar asistencia requerida. https://twitter.com/FuerzaAereaCol/status/879077580917354497 …

Mai devreme în cursul zilei, armata aerului columbiană anunțase într-un comunicat că a trimis un elicopter UH-60 Angel spre Guatape (departamentul Antioquia) "pentru a participa la acțiunile de salvare"

UPDATE ORA 01.43 Cel puțin trei morți și 30 de dispăruți în naufragiul unei ambarcațiuni (poliția)

Naufragiul în Columbia al unei ambarcațiuni cu aproximativ 150 de pasageri a făcut cel puțin trei morți și 30 de dispăruți în apele lacului El Penol din Guatape, un sit vizitat de foarte mulți turiști situat în nord-vestul țării, a anunțat poliția locală, potrivit AFP.

"Deocamdată, trei persoane și-au pierdut viața" și "vreo 30 sînt date dispărute", a declarat directorul poliției, generalul Jorge Hernando Nieto, la postul Blu Radio din capitala țării, Bogota.


ORA 00.17 Naufragiul unui vas cu aproximativ 150 de pasageri (armata aerului)

O ambarcațiune cu aproximativ 150 de pasageri a naufragiat în apele lacului El Penol din Guatape — un sit turistic din nord-vestul Columbiei foarte vizitat—, din motive deocamdată necunoscute, a anunțat duminică armata aerului columbiană, potrivit AFP.

"Un elicopter UH-60 ANGEL al armatei aerului columbiene se îndreaptă în acest moment spre Guatape (departamentul Antioquia) pentru a participa la operațiunile de salvare după naufragiul unei ambarcațiuni cu vreo 150 de persoane la bord", a anunțat aviația militară într-un comunicat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?