X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Aproape 200 de familii au rămas și fără bani și fără case

26 iun. 2017,, 08:41   Societate
5073 1

Visau să se mute cît mai curînd la casa lor, dar dorinţa arzătoare le este amînată deja de patru ani.

Mai mulţi locuitori ai Capitalei spun că sînt duşi de nas de o companie de construcţii care tărăgănează darea în exploatare a unor blocuri din sectorul Ciocana.

O femeie a investit mii de euro, în speranţa că se va muta la casă nouă. Ea a a încheiat un contract cu o companie de construcţii care urma să ridice în trei ani un bloc de locuinţe pe strada Mihail Sadoveanu. Femeia spune că, din cauza tergiversării lucrărilor, darea în exploatare a fost amînată de cîteva ori.

"Timp de 2 luni a fost instalat pavajul şi tot nu e pînă la capăt. Vedem cîte doi trei muncitor pe şantier, nu mai mult. Atît. Am investit banii noştri, şi acuma trebuie să fugim din urma lor".

Într-o situaţie similară sînt încă aproximativ 160 de oameni care au investit în construcţia acestui bloc.


"Doi ani nu s-a muncit deloc aici. Acum se munceşte.. Nu au bani, nu au bani, că banii voştri toţi au intrat în casă".

"Geamurile nu sînt puse, pervazurile nu sînt puse. Aici trebuie să fie patru terenuri de joacă pt copii, îs doar două, trebuie să fie parcări subterane, nu sînt defel".

La patru ani după expirarea termenului limită de finalizare a lucrărilor, blocul este gata în proporţie de aproximativ 80 la sută. Oamenii însă sînt dezamăgiţi de calitatea lucrărilor.

"Iată uitaţi-vă şi la chituierile estea, îs foarte distruse. Chiar şi pe scări să vedeţi, este foarte oribil, foarte mare mizerie. Nu se execută aşa lucrările în ţara noastră".

Administratorul companiei de construcţii a venit la discuţii cu oamenii indignaţi. În momentul cînd i-am cerut explicaţii, bărbatul a luat-o la fugă.

"În cazul în care, investitorii sau locatarii se consideră că sînt amăgiţi sau duşi în eroare prin abuz de încredere, atunci ei sînt în drept să depună o plîngere penală la CNA, deoarece aceste categorii de cauze tin de CNA", a declarat jurista Arina Ţurcanu.

Oamenii spun că vor da firma în judecată, dacă blocul nu va fi dat în exploatare pînă în data de 1 iulie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?